Minciuna comunismului


Prima întălnire cu comunismul, în esența lui, am avut-o la Cîntarea Romîniei, festival dedicat ridicării în slăvi a țării în subsidiar, și a conducătorilor, în particular. Pînă atunci desigur făcusem cunoștiință cu întunericul forțat de două ore, cînd se stingea lumina în tot orașul de ziceai că vine bombardamentul, cartelele cu mâncare „raționalizată„ pe baze științifice, ideea că mâncarea trebuie ”procurată”, că trebuie să ”faci rost” de una, alta. Toată partea materială deja o cunoșteam, hainele pe care le îmbrăcăm erau toate la fel, veșnicul trening de bumbac negru, albastru sau gri, înlocuit de mai modernul trening de supraelastic negru, albastru sau gri. Noi nu aveam uniformă numai la școală, aveam uniformă în general. Și pe cît posibil, trebuia să avem uniformă și la cap. Deci, aceste aspecte le știam, am dat nasul cu ele pionieră fiind și le-am tot aprofundat. Dar iată-mă la liceu, la Cîntarea României, unde scopul și durata vizitei mele era acela de a obține , ca să nu zic procura, o diplomă, strict necesară înscrieii la Facultatea de teatru, secția regie, ce era numai la seral și pentru care printre alte diplome și adeverințe de muncă, și ștamplie rotunde și triunghiulare ( nu mai știu pentru ce era ștampila triunghiulară, cred că atesta ceva de la locul de muncă, fiind seral trebuia să lucrezi, să fii în cîmpia muncii cea veșnic roditoare…) îți trebuia musia și diploma de Cîntarea României. Mi-am făcut deci un recital din Nichita Stănescu, un colaj din mai multe poezii, ceva ce dura cam 15/20 de minute,  și m-am prezentat. Și am luat un binemeritat loc doi, locul unu fiind dat din start altcuiva. Problema a fost că m-a văzut nu știu cine, și a zis că dacă tot recit așa frumos din Stănescu să-l slăvesc și pe Ceaușescu, și am fost înscrisă automat la o mare serbare, cred că era de 1 Mai, unde mi s a dat să recit un popuriu de poezii dedicate Conducătorului, Meșterului Cîrmaci, Tribunului, Fiului Iubit….avea multe nume. Dacă tot mi-am făcut singură un colaj din Stănescu, am primit tot un colaj la fel de mare…Am învățat textul, m-am îmbrăcat în fustă neagră și cămașă albă, veșnicul model chelneresc aprobat de partid, și m-am dus. Am recitat. Și la final, fără să realizez ce fac, am scos limba. A silă. Nu a fost un act de dizidență, a fost un reflex, ca atunci cînd iei ceva scîrbos în gură. A fost primul meu act de duplicitate și mi-a lăsat un gust amar. La 17 ani nu mai credeam demult în idealurile comuniste, vorba lui Ilici, și le cam întinam în mintea mea. Atunci a fost primul meu contact cu esența comunismului. Bineînțeles că nu aveam habar pe vremea aceea de torturile din închisori, de gulagul romînesc care deși nu l-a egalat pe cel rusesc, s-a străduit să țină steagul sus și să-și dea contribuția de vieți omenești. Acea limbă scoasă a ajuns la Partid, desigur, și via activiști zeloși, la mama și la tata, care au fost mustrați pentru educația mea. Nu a fost o anchetă, dar au fost întrebări.

Acum gem rafturile librăriilor de cărți, toate vorbesc de mii și mii de vieți băgate în pisălogul ideologic și pisate pînă la ultima picătură de sînge. Și totuși, comunismul este apărat. De când cu lucrul la această piesă am auzit o grămadă pe păreri pro comunism. În continuare sunt oameni care zic că era bine, că erau locuri de muncă, fără să pună în balanță cîte vieți de oameni vericali costau acele locuri de muncă.

Mai mult, acum comunismul are mii de fețe. Îl găsești la ONG iști care vor să repare singuri lumea, nu cu secera și ciocanul, ci cu șurubelnița minții lor . Oameni autosuficienți care trăiesc prin eu, cu mine și ai mei. Oameni pentru care este absolut dificil să îngenuncheze. Oameni care se înconjoară de oglinzi și de vitrine în care să se reflecte. Oameni convinși că ei și numai ei vor putea drege o lume greșită, și o vor face desigur, schimbîndu-i doar pe cei din jur.

Îmi aduc aminte Piața Universității, aveam doar 21 de ani, nu multă minte în cap, și mă întrebam atunci de  ce o tot dau înainte cu punctul opt de la Timișoara. Acum am înțeles. Acum știu că trebuia să fi avut procesul comunismului, să se tragă concluziile, să se pună puctele pe i, în special pe punctul 8. Nu s au pus atunci, și nu s-au pus de atunci. Trăim consecințele.

Veniți să vedeți piesa. Vă va oferi un fundament de meditație, celor care ați cunoscut nemijlocit comunismul, și multă informație, cinstită, curată, celor tineri. Îi veți vedea și îi veți simții vii și puternici, alături de noi, pe Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Maria Cantacuzino, Petre Țuțea și pe mulț alții…Și nu vă va fi rușine de ei, după cum nici nouă nu ne e de piesa noastră. Candele nestinse, click aici pentru bilete

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: