Fiori pe șira spinării


Nu e zi să nu citești că un părinte disperat aleargă să strângă bani petru medicamentul de care depinde viața copilului său. Fiori reci pe șira spinării. Nu poți să nu te întrebi, nu poți să nu vrei să mergi să dai buzna peste producătorul respectiv de medicamente și să-l întrebi de ce e așa scump acel medicament, cum au decis ei că o doză trebuie să fie aproape 1000 de euro. Ce rost are să scoți pe piață un medicament pe care 90 la sută din oameni nu și-l permit. Răspunsul e simplu, acel medicament costă probabil 3 lei, cel mai scump lucru din el fiind o moleculă inventată de cineva și testată în laboratoare. Banii pentru cercetare și teste se dau din  fonduri, de la guvern și de la companii particulare. Ei bine, companiile nu vor să-și recupereze banii în timp, pentru că în timp, poate în cîteva zile sau cîteva ore va apărea o altă moleculă poate chiar mai bună, produsă de altă companie, , și a lor nu va mai fi de interes, și uite așa , un medicamnet care costăî n mod normal 3 lei ajunge pe piață la 1000 de euro, doza. Și știu că de aici înainte, nu mai e problema lor, e problema părintelui disperat, a cărui viață se învărte doar în jurul obsesiei de a face bani pentru ca iubitul lui copil, fie el de 2 ani, 20 sau 40, să trăiască. Părintele începe să pună în mișcare toate mecanismele financiare. De la a-și vinde casa, pînă la a cere bani pe rețele, într o disperare contra cronometru. Întrebarea nu e cum se suportă cei din industrie, cum se simte cel care a inventat acea moleculă tocmai ca să facă bine oamenilor, și pentru care de multe ori e ținut pe palme în lumea academică, e chemat la conferințe, e aplaudat și adulat ca dumnezeu fiincă a făcut un medicament care să salveze lumea. Da, e adevărat, doar că e vorba de lumea care are bani, sau care face rost de bani. E normal ca această răutate și cinsim fără margini să fie contrabalansat. Dumnezeu știe mereu să scoată ceva bun din orice rău. Îngâmfării lumii academice, dorinței avide de bani a industriilor farma, le contrapune sfărâmarea inimilor miilor de oameni, care se sparg în bucăți la durerea semenului, inimi care pun la treabă pașii către bani, ca să doneze din puțin lor, de cele mai multe ori. Eu una aș vrea să-i cunosc pe oamenii aștia care își asumă creditul că fac bine, fără să recunoască că binele nu e pentru oricine, că trebuie să fii cineva ca să ți-l permiți. Pentru noi, ăștia banalii, lăcomia se manifestă printr o savarină mîncată în plus și un colac în plus pe talie, la alt nivel, lăcomia seceră vieți, sau dacă vreți, salvează doar vieți cu plată. Ideea e că fiecer dintre noi să ajute cât poate, cum poate, pe cine poată, convins fiindcă că gestul lui poate, și chiar contrabalanseză mult rău.

Astăzi, de ziua doctorilor fără de arginți, Chir și Ioan.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: