O fata pe nume Milene


De fiecare data înaintea Moșilor, fie ei de primăvară sau de toamnă, apare Milene, o fată pe care o cunosc și de care mă dezic cât pot, dar această Milene e foarte tenace. Și cum spun, urmează Moșii de toamnă, hop și Milene.

Mi-i lene să fac coliva,

mi-i lene să fac cumpărături,

mi-i lene să mă trezesc sâmbătă dimineața, ce să mai, Milene pe toată linia. Numai când mă gîndesc la tocatul nucii, și Milene apare.

Singurul care o poate goni pe Milene, e tata.

Sâmbăta, după ora două, venit de la combinat, obosit după o săptămână de stres și trudă, tata își găsește timp și chef, și răbdare, la capitolul ăsta stătea cel mai prost, să mă ducă la librărie, expoziție, cofetărie și cumpărat de ceva ”frumos”. O pereche de ghetuțe de la Clujana, o hăinuță mițoasă de la artizanat….Mă lipeam eu de ceva, că doar aveam o săptămâna înainte să fac traseul, fiindcă eu mereu îl duceam pe bietul tata pe trasee prestabilite, ca din întâmplare trebuia să mergem la magazinul de schiuri, sau la cel de chitare, sau la biciclete…aveam gusturi bune, ce mai! Cele mai multe achiziții urmau să zacă în țiplă, după cum e și firesc când vine vorba de mofturile unui copil răsfățat. Acum știu că eram răsfățată, atunci mi se părea desigur că e normal, banal. Că nu cer mult. Copiii mereu trăiesc cu ideea asta că nu cer mult.

Așa că tata o gonește pe Milene.

Și dacă totuși vrea să se întoarcă apare Buni de la Cluj, ca o vijelie și mi-dă o „bucată„ din mâna ei mare și caldă, am moștenit asta de la ea, am mâinile mereu foarte calde. Mâinile ei care erau în stare să-mi ofere tot tacâmul iubirii. de la câte o bucată bine țintită pentru lene, minciună sau obrăzncie , până la cele mai cele trufandale gastronomice. Ca o femeie care a nascut copii aproape fără număr, noi am pierdut socoteala după 12, și care a crescut câți i-a îngăduit Dumnezeu, adică cinci ajunși la maturitate, din care mai trăesc trei, dintre care una Slavă lui Dumnezeu e mama, această Buni de la Cluj era păinea caldă, deși nu se pupă cu niciuna din poveștile lacrimogene despre bunici. A rămas orfana de mama și de tata din primele zile, făcea parte dintr-o familie foarte bogată, care nu a ezitat s-o crească după ce a rămas fără părinți, dar și s-o nedreptățească în ceea ce privește moștenirea, nu i-au dat bani de școli, au ținut-o drept fată în casă deși era casa ei, dar a reușit datorită unei inteligențe sclipitoare să se descurce și să fie admirată de oamenii cu două, trei facultăți ai Clujul intelectual, al anilor ante și inter belici. Eram eu deja maricică, și mulți din ei veneau încă să.i ceară sfat. Avea un sistem al ei de-a detecta sensul, adevărul, esențialul unei situații. Era deopotrivă extrem de credincioasă dar și mare devoratoare de romane polițiste, ceea ce o făcea să fie o povestitoare pasională și plină de vervă dar și conținut. Ziua ei începea invariabil la cinci,  cu două ore de rugăciune, și dacă făceai greșala s-o întrerupi atunci….Tot ce făcea, făcea serios. Și râsul ei era ceva serios. Râdea din adâncuri.

Cum să mai reziste Milene când mă gîndesc că eu merg mâine la masă cu ei, cu buni de la Cluj, cu tata, cu bunicii de la Călărași, cu nașii mei, cu unchii și mătușile…cu toți cei pe care i-am cunoscut sau nu i-am cunoscut dar le datorez drumul spre lumină. Lor li se mai adugă foști profesori, domnul învățător, actori, vecini, colegi, poeți…lista e din ce în ce mai lungă, masa e din ce în ce mai mare.

Și uite cum mă pun pe făcut colivă, și pachete, și pomelnic, și uite cum mă trezesc mîine mai repede decât în orice altă zi a anului, fiindcă nu-i așa, trebuie să prind ”loc pe masa” fiindcă de Moși vin mulți, mulți pe care nu-i vezi altminteri prin biserică, vin că așa se face, că e bine…Și chiar e bine, tot e bine că vin măcar așa, să stea la o cină de taină cu al lor.

Dumnezeu să-i pomenească pe toți, să ajungă de-a dreapta Sa!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: