“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”


Nuntă. Mare. Lume multă şi bună, femeile tinere mai  toate sunt goale de la linia sfârcurilor în sus şi de la cea a chiloţilor în jos. Bărbaţii sunt tunşi, raşi, frezaţi, gelaţi, mulaţi. Nu se simte tămâia de Prada, Pacco, Gucci…Aşa e moda.

Botez. Dress codul ca cel de mai sus. mai adăugăm un naş care s-a împiedicat de trei ori în timp ce citea Crezul, a storcit hilar nişte cuvinte, prin colţuri s-a chicotit.

Duminică, Sf Liturghie. Fiecare vine la cât se trezeşte, după ce vine mai schimbă o noutate, mai află o reţetă…se pupă doamnele că na!, nu s-au văzut de o săptămână, cam pe zece juma, când se trezeşte lumea , încep să sune telefoanele. se răspunde. Preotul e cu Darurile , rosteşte ectenii, se roagă pentru cei vii, adormiţi şi somnoroşi şi noi şoptim la telefon, cu voce găjâită, ca să nu deranjăm” daaa…da…nu pot vorbi, sunt la biserică…da, las-o la decongelat…da, ia…nu, nu e nevoie…lasă că o sun eu…nu ţi-am spus că nu pot vorbi…lasă, mai încolo…mai durează ceva…da, bine, iau când vin…Costică a venit?…” Şi uite aşa nu poate vorbi câteva minute bune, între timp  începe şăşăiala şi Împărtul vine dar îl primim cu toată atenţia către micimile noastre…El trece liniştit, noi aşteptă să treacă Liturghia şi să ne întoarcem la parizerul nostru. (aici fac paranteza de a răspunde la o întrebare pe care n-aţi pus o dar o simt în aer  şi voi spune că “nu, nu e inutil să mergi la liturghie, chiar şi aşa împrăştiat cum eşti, Sf Liturghie e o taină care nu ţine cont nici de valabilitatea preotului, nici de cea a enoriaşului, Domnul ne ia pe toţi aşa cum suntem, la măsura noastră, şi taina lucrează ca de aia e taină…)

“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

zice Arhanghelul Mihail atunci când toţi îngerii sunt frisonaţi de căderea lui Lucifer şi a mulţimii de îngeri care au căzut, într+o clipire, împreună cu el.

Să luăm şi noi aminte, la noi. Să nu credem că între altar şi naos, iconostasul e un gard, un zid împodobit cu icoane ca să dea bine…Dacă e un zid e un zid care uneşte, e o graniţă, o demarcaţie între cer şi pământ. Să ştim că  trecem în alt teritoriu, că stăm în buza lumii cereşti.  Că de acolo înainte nu mai e lumea asta, ci o alta începe. Şi noi începem odată cu ea. Dacă începe…

Preotul se ţine de mână cu toţi enoriaşii lui, şi atunci când se înalţă şi atunci când cade. Noi cu toţii ne ţinem de mâini, suntem interconectaţi ca o mare reţea neuronală, care împreună generează un sens. Cade preotul, cădem şi noi, e atât de simplu. Şi din fericire, funcţionează şi reversul. Un Cleopa, un Olaru, un Proclu, un Papacioc…şi câţi mai sunt, ştiuţi şi neştiuţi, vii sau adormiţi, ne trag pe noi în sus.

Sunt mai vii ca oricând. Am spus-o şi o s-o tot spun, pe mine -a adus la ortodoxie Pr Cleopa, deşi el era trecut de mult la Domnul atunci când eu l-am întâlnit. Şi sunt vii, şi nu sunt vii doar aşa cum sunt scriitorii, că le auzi cuvintele în cap, deşi nu mai sunt. Că am citit şi cărţi despre Maia Plisetskaia şi nu m-am apucat de balet.  Ei au cuvinte vii, cuvinte născute din practica experierii lui Dumnezeu, cuvinte în care tu simţi adevărul şi adevărul  te pune în mişcare, la propriu şi la figurat. Aşa că să nu ne bucurăm niciunul dintre noi când cade nu un episcop, ci ultimul preot de ţară. Noi cădem cu ei…aşa se explică şi scuzele înalţilor prelaţi. Toţi suntem unul.

Aşa cum aburii se ridică şi ştim că va urma cândva ploaia, nu ştim exact, peste o zi, sau o luna, dar va urma negreşit, pentru că aburii nu dispar, chiar dacă nu îi mai vedem, particulele există,  aşa şi emanaţiile noastre atrag asupra tagmei preoţeşti, o ploaie de căderi. Căderi pe care apoi le resimţim cu toţii.

“Să stăm bine, să stă cu frica, să luăm aminte!”

Asta e singura frică pe care trebuie s-o avem, să nu-l ratăm pe Dumnezeu, în rest, putem rata tot. cariere, căsnicii, întâlniri, sensuri filozofice …dacă nu ratăm întâlnirea cu El, restul sunt firicele de nisip pe care marea le aranjează cum vrea ea, odată la câteva secunde.

Ne plac marile căderi şi aici ne întâlnim cu Dumnezeu, fiindcă şi Lui îi plac, dar din motive diferite. Marile căderi ne fac pe noi să ne simţim mai bine în pielea noastră

” Dacă ditamai episcopul, apoi io ce să mai spun…” în timp ce lui Dumnezeu îi plac marile căderi  fiindcă ştie că după ele pot veni înălţări spectaculoase… Maria Egipteanca e un exemplu clasic. Şi Dumnezeu poate face o Maria Egipteanca din cine vrea El. Nu sunt rolurile distribuite până la capăt. Castingul se dă până în ultima clipă.

Noi să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: