Teatru cu umor(i)


Când o fi ajuns râsul valoarea supremă? Cum se face că oamenii care “fac caterinca” sunt ţinuţi drept valoroşi în societatea noastră deşi dacă ar veni un tzunami nici nu ar avea ce mătura de pe urma lor…de ce ţinem aşa de mult să ne distrăm, să fi amuzanţi, să facem lumea să râdă? De ce punem postări amuzante pe FB când noi de fapt suntem praf, în mijlocul divorţurilor, sărăciei, destrămaţi de pe urma credintelor bancare şi a locurilor de muncă nesigure?  De ce ne dorim aşa de mult să ne distrăm?

Ce încercăm să uităm, cu orice preţ, cu orice chip…Cine sunte noi ăştia, care dăm fuga la fiecare piesă care ne promite hohote de râs, nimic altceva, doar hohote de râs…

Ca autor de texte dramatice sunt foarte nemulţuită de faptul că bietele mele poveşti triste rămân nebăgate în seamă, uitate, se prăfuiesc…Pe afişele pieselor scrie cu litere de o şchioapă ” RĂZI DE MORI”, “CEA MAI ARE COMEDIE A MILENIULUI”…

Lumea spune”vai, dar suntem noi aşa de necăjiţi, că nu ne mai trebuie drame …” Şi cu toate acestea dramaticele telenovele, mai nou turceşti, pe rit vechi mexicane şi sud americane, sunt tot drame…Nu de plâns fugim noi, ci de profunzime, de răscolirea sufletului, de înfruntarea unor adevăruri.

Toate comediile ieftine, astea pe care scrie mare “sold out”, sunt tot atâtea capete de struţ băgate în pământ. Actorii joacă bine, textul e bine scris, cu nerv, ritm, umor, dar are marea calitate de a nu atinge nimic din tine. Este ca un aspirator care face zgomot, merge prin toată casa, dar nu deranjează niciun fir de praf de nicăieri. De fapt ieşi exact aşa cum ai intrat, doar cu 100 lei mai uşor. Ele sunt new-age-ul teatrului, combină farsa, cu teatrul de revistă, scheciul cu comedia de situaţie, o peltea de genuri, o departare de orice adevăr al teatrului. Perverteşte publicul. Îl transformă într un căţeluş dresat, un Bubico nătâng care sare la orice hohot de râs. Lumea iese şi spune că a fost la teatru. Nu, a fost într o clădire care găzduieşte teatru, dar acela nu e teatru. Chiar dacă, repet, actorii joacă fără cusur, piesa e bine scrisă, articulat, regia utilă şi corectă, nu e teatru. Teatru e musai să te atingă, să transforme ceva din tine, să te facă să ieşi puţin altfel decat erai când ai intrat…

Un singur moment de cîteva secunde de adevăr, de trăire e suficient să justifice şi o piesă de două ore, nu e nevoie să fie două ore de adevăr continu, e de ajuns o străfulgerare , dar fără acel adevăr, teatrul e doar o schemă electrică, curentul trece, becul se aprinde, dar nu luminează nimic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: