Om de succes


Categoria om de succes, nu exista pe vremea copilăriei mele. Atunci erau ştabi. Cei cu mari funcţii în partid, aveau casă mare cu etaj, acces la vilele de protocol, mâncare bună, nu stăteau la cozi. Dar nu erau de succes. Nimeni nu i invidia şi nu multă lume voia să fie ca ei, fiindcă mai toţi ştiau şi care e reversul medaliei. Aceasta idee de “om de succes” este o găselniţă a ultimilor ani, şi ea nu face decât să dea un alt nume bogăţiei obţinută cu orice chip. Nu contează că faci puşcărie, după ce ieşi, averea te aşteaptă cuminţică, şi eşti un om de succes. E plină puşcăria de oameni de succes. În timpul cât ei stau în spatele gratiilor, nevasta, sau nevestele, îşi duc copiii la cele mai bune, a se citi scumpe, şcoli, îşi mănâncă prânzul în cele mai bune, a se citi scumpe, restaurante, şi n geneeral fac tot ce pot ca să cheltuiască zilnic cât mai mult, fiindcă nu-i aşa, nu poate sta bietul om de succes dgeaba la puşcărie, trebuie să (SE, sic!) merite.

Om de succes este şi agramatul care a dat lovitura la loterie, deşi nu are habar unde i e capul ş unde îi e curul.

Om de succes este pe scurt oricine îşi permite să îşi bată joc de lege, să sară pîrleazul cozilor. Să batjocorască orice regulă a societăţii şi a socialului. Asta nu ar fi nimic aşa groaznic dacă noi, toţi ăştia care suntem departe de succes, nu am visa să ajungem într o zi un “om de succes”. După ce îmi dau seama de asta? După cum ne educăm copiii.

Le spunem că trebuie să fie primii, că trebuie să fie puternici, că trebuie să iasă din linie, îi gratulăm cu titulaturi de prinţesă, speciali, unici, fabuloşi şi alte celea. Pe scurt, facem tot ce putem, dar absolut tot ce putem, să le cultivăm de mici un ego ct casa. Nu ne interesează dacă îl vor putea duce sau nu, dacă la adolescenţă sau la douăzeci de ani vor fi distruşi de egoul lor. Pentru că egoul ăsta e o entitate, un domn, sau o doamnă, foarte vindicativă, nemulţumit- ă care strigă cât îl ţine gura că “vrea” şi că “trebuie” şi că “nu ai” şi “nu ai”….

Foarte puţini  părinţi îşi mai învaţă în ziua de azi copiii să aibă răbdare, să nu sară peste rând, să nu fie şmecheri, să nu se arate mai deştepţi, mai talentaţi sau mai speciai  decât alţii. Toate regulile sunt anihilate din start. Regulile sunt în România doar pentru proşti, pentru săraci, pentru loseri, pentru cei care nu sunt cool. Ceilaţi, oaenii de succes poartă în cârcă o putoare are numită ego. O aşează pe cele mai bune locuri, o culcă în cele mai bune paturi, o îmbracă în cele mai faine haine, pe scurt, o slugăresc de dimineaţa pînă seara. dar la final , se culcă cu pipota plină de bucuria că sunt “un om de succes”. de fapt sunt întotdeauna doi, unul-cel real şi egoul lui.

Cred că până când nu vom termina odată cu ideea că există în viaţa asta succes, că el este cuantificabil, că are un sens, că merită să te lupţi pentru el, până atunci nu va decât o lungă chinuială. Ne vom simţi mereu nişte iobagi amărîţi care speră că va veni revoluţia şi vor ajunge lorzi. Lorzi nu ajung, dar ajung acolo unde ajung şi lorzii, la doi metri sub pământ.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: