Cum am ajuns să iubesc Moşii


Îmi aduc aminte cît de îngrozită am fost la primii Moşi la care am fost. Toate vasele acelea intinse pe mese, toată buluceala, toată foşgăiala, certurile, “dă-le tu mai încolo pe ale tale ca să încapă şi alte mele”, “dacă voiai loc trebuia să vii mai devreme” etc. Telefoanele. Plasele foşnite la nesfîrşit. Cohortele de cerşetori….Biserica, în mod normal liniştită, calmă şi primitoare devine teatrul unei bătălii. De fiecare dată cînd urmau Moşii îmi era groază. Mă duceam ca la o bătăţie la care urmam să fiu învinsă, prădată de colivă, vin şi pachete şi necesitând recuperare ulterioară pe tot parcursul weekendului.

Şi a fost o zi. Acelaşi peisaj foşgăitor, aceeaşi lume care se comporta în biserică ca-n tîrg, acelaşi drum de coate care deschidea calea către altar…şi nu ştiu cum, am avut această revelaţie. Că toţi aceşti oameni care n-au habar de biserică, care probabil vin la biserică de Moşi şi de Paşti cinci minute “să ia lumina” (cu l mic) au venit aici din iubire, din dor, din dorire după ai lor. Iubirea i-a trezit pe toţi dimineaţa, iubirea i-a purtat prin pieţe ca să facă pachete, pe care mulţi par că şi le-au rupt de la gură nearătând cu mult mai pricopsiţi decît cerşetorii cărora le dau pachetele…Iubirea i-a făcut să participe la un ritual pe care poate nu-l înţeleg, într-o comunitate pe care n-o cultivă, şi care cîteodată poate fi ostilă acestor stranieri care vin şi le iau în posesiune preţiosul spaţiu cultivat duminică de duminică. Şi cînd am înţeles asta, nu aşa raţional şi sec cum v-o spun eu acum, ci într-o fracţiune de secundă, în care am ştiut că dorul meu după tata şi bunici este dorul lor după tatăl şi bunicii lor, că plânsul lor este plânsul meu pe care poate nu mi-l permit…atunci şi lipsa lor de catehizare şi de uzanţă a devenit a mea şi ca prin minune, nu m-a mai deranjat.  Au dispărut certurile, şi coatele, şi călcăturile, şi bufniturile, şi privirile mânioase şi am rămas aşa,  nişte copiii veniţi să ia masa în oraş cu adormiţii lor. O ocazie unică. O masă mare, mai mare ca la orice nuntă dar cu acelaşi sentiment că deşi nu-i cunoşti pe toţi, sunt familie, sunt  şi ei din partea cuiva, poate vreo verişoară de-a miresei sau vreo rudă îndepărtată a mirelui. Şi deşi nu-i cunoşti, sărbătoreşti în aceeaşi bucurie.

Şi apoi glasul cald al preotului care spune nume după nume. Doamne, suntem cu miiile, realemnte cu miiile în cea mai mică parohie, fiindcă toţi aduc pe hărtiuţele lor , conştiincioşi, numele multora pe care nu i-au cunoscut nici măcar părinţii lor. Tot soiul de fraţi ai bunicilor decedaţi de mici în condiţii aprige de război sau băgaţi pur şi simplu într-unul din multele malaxoare ale timpului. Cum e posibil aşa un sentiment dumnezeisc de bucurie în mijlocul unui vacarm? Greu de înţeles. Dar, e! Şi e limpede că niciunde altundeva, în niciun loc din lumea asta nu mai e posibil ca o armată de necunoscuţi să se aşeze la masă cu adormiţii lor. Şi nicăieri în lumea asta nu mai ai ocazia să te bucuri, că asta e cuvîntul, de o întâlnire cu cei demult marcaţi cu două date.

Morţi, vii, tineri, bătrâni, bogaţi, săraci, educaţi, grobieni, grabiţi, calmi, stăm cu toţii laolaltă. Ştim cu toţii că dacă astăzi suntem cei care ducem lista, mâine poate vom fi pe ea, aduşi de copiii noştri. Dar cît suntem pe o listă, e bine. E semn că iubirea din neamul nostru rodeşte în continuare. Nu ştim niciunul dintre noi unde ne sunt repausaţii. Sperăm, desigur, că-s în rai, dar cine are vreo garanţie? Dar faptul că noi suntem de Moşi, în biserică, înseamnă că ceva bun tot au rodit ei, semânţarii noştri. Şi pâna la Judecata de Apoi nimic nu e definitv. Dacă o faptă bună are nevoie de trei generaţii ca să rodească, Dumnezeu îngăduie ca efectul ei să acţioneze retroactiv.

Aşa că să fim cît mai mulţi, să ne înghesuim cît mai tare, să ne dăm cît mai multe coate, să ne călcăm cât mai mult pe picioare şi să foşgăiască plasele, fiindcă e din iubire. Şi-n iubire, totul se iartă!

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: