HOCUS-POCUS, AGHEASMA!


Suntem dispuşi să credem în orice. În amulete, dream catcher, panseluţe, violete, nu mă uita, nu mă prăsi, nu merologie, stele, citioare în cafea, bobi, ghioc, ne ferim de rău cu şnuruleţe roşii la mână , (astea chiar sunt peste tot, care cum întinde mâna după ceva, pac şi şnuruleţul miraculos ) ne punem nădejdile în cozi de iepure, lanţuri, medalioane, cristale, sare de Himalaya, ursitoare, vrăjitoare, totul e magic, totul e fermecat, în toate credem.

Numai în Iisus Hristos, nu.

Şi nu doar că nu credem în El, nu. Trebui şi să facem mişto de cei care cred. Adică, eu dorm cu coada de iepure mort sub pernă, îmi fac duş cu şnurul roşu la încheietură, fac drumul înapoiu cînd văd o pisică neagră, îmi pun dream cacher deasupra patului … îmi permt să fac mişto de cel care merge la moaşte, nu-i aşa?

Avem o obsesie a magicului, a ascunsului, a întunericului, care nu face decît să vorbească de magia şi de ascunsul şi de întunericul din noi, eu aşa cred. Şi proiectăm acest întuneric şi asupra luminii. Şi nu prea ne iese, fiindcă lumina nu dispare cînd pui ăntuneric pe ea, doar ăntunericul dispare cînd apare lumina.

În agheasmă vedem o putere magică, e un soi de hocus poscus pe care-l face Părintele acolo şi o abracadabra şi apa de unde era apă,  devine vorba Loredanei a-paa-pa–paa, un H2O devine cu ceva magic. “Ceva” pe care dacă îl  bei, copilul ia la facultate, mama scapă de reumatism, ratele la bancă se plătesc singure, maşina se duce de capul ei la service iar RCA ul dispare.

-La cît se face aghiasma? Dar mai exact la ce oră să vin?

Oamenii vin cu bidoanele. Se împing, se calcă în picioare. Preotul rosteşte binecuvântările  ea vorbeşte cu toţi vecinii să vadă cui să mai ia, e amabilă femeia… De fiecare dată apare un grup nou de oameni. Nu-i ştii, nu vin la biserică, nu stau la slujbă. Nu au timp de “din astea” ei lasă doar sticlele şi spun că vor veni diseară să le ia. Îşi lasă coadă ca la alimentara , pe vremuri, când băgau portocale. Sunt aceeaşi care în noaptea de înviere “vin să ia lumină” de la electricianul la modă.

-Au venit? La cît vin? Sunt şi eu după dumneavoastră….

Ne place să ne delegăm problemele în mâna unei amulete, a unui talisman, dăm bani pe tot soiul de tehnici, terapii, grupuri, healeari, speakeri etc dar nu ne place să ne smerim în faţa unui Dumnezeu. Nu puetm spune “Slavă Ţie!”, sau “Mărire, Ţie, Doamne!”. Cît despre “Doamne miluieşte!” e doar pentru cei care nu au cardul gold.

Dar Dumnezeu e mai mult decît un vindecător. E un restaurator de mare fineţe al unei opere perfecte, distruse de noi. Şi una din condiţiile acestei restaurări e să acceptăm că nu putem nimic de unii singuri. Avem nevoie unii de alţii, pe orizontală, şi toţi de Dumnezeu, pe vericală. Crucea fără vericală e doar o rîma care se tîrîie, ca să nu spun un şarpe, iar vericala fără orizontală, e doar magie, o săgeată ţintită în lună care se întoarce în ochiul arcaşului.

Nu trebuie să fii vreun mare teolog ca să-ţi dai seama că cineva care care bidonul cu cinci litri de agheasmă ar putea avea nevoie de nişte catehizare. Asta desigur, dacă nu cumva a luat-o pentru tot blocul. Doamne ajută!

Dar asta e, Dumnezeu e bun şi ne lasă pe fiecare să luăm din El, atît cît putem duce. Şi eu cred că şi cei care astăzi vin aşa, duşi de un bidon ăn căutarea miraculosului, vor ajunge mîine să aprecieze o picătură de sfinţenie.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: