Erori, eroi şi moroi


Din cîte ştiu, legislaţia Noului Testament e în vigoare. Şi Iisus ne cere două lucruri simple. Să-l iubim pe El şi pe aproapele nostru. ne cere la modul că ne spune “poruncă nouă vă dau vouă!”. Porunca fiind iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Verticala crucii şi orizontala ei. Mai mult decît atît, se întreabă El cum am putea noi să-l iubim pe El pe care nu-L vedem cînd nu-l iubim pe aproapele pe care-l vedem…Deci, deşi prima porunca e prima ca ordine, cea de-a doua o face posibilă pe prima.

Şi iată că se întâmplă o tragedie care scoate din fiecare dintre noi ce are în surplus. Pentru că din orice recipient e normal să iasă la început ce e la buză, nu la bază. Din preaplinul unora iese iubirea de aproapele. Jerta devine act reflex. Îmi scot prietena din foc şi mai merg după încă o persoană, chiar dacă asta înseamnă să nu mă mai întorc eu. Asta e iubirea de care vorbea Iisus şi pe care toţi creştinii o mărturisesc cu buzele ” să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”. Alţii, din preaplinul inimii lor nu dorm nopţi şi zile. Alţii din preaplinul inimii lor glăsuiesc pe la tv şi dau verdicte. Alţii din preaplinul inimii lor spun nişte prostii mai mari ca ei.

Dacă te duci duminică de duminică la biserică şi nu-ţi iubeşti aproapele şi nu te jertfeşti pentru el şi cel mai grav!, dai sentinţe că ştii tu cum gîndeşte Dumnezeu, e clar că eşti într-o eroare. Fie că afirmi că este o pedeapdă, fie că afirmi că Dumnezeu nu ar face asta, tot în eroare eşti. Noi nu ştim cum gîndeşte Dumnezeu. Noi avem conştiinţa noastră şi legile, atît.Iar iubirea de aproapele e lege. E lege, nu indicaţie, nu părere, este fără dar şi poate. Mai mult decît atât, ştim că Iisus i-a iubit pe vameşi, pe curve, pe toţi oropsiţii societăţii. Nu i-a exclus din iubirea Lui.

Şi dacă te dai un pas în spate şi dai deoparte un prim val de inepţii rostite de minţile cele mai superficiale, fiindcă numai acelea se puteau trezi să cotcodăcească în plin eveniment, numasi acelea puteau sări la concluzie cînd nici nu se consumase premiza, ei bine, dacă dai deoparte primul val de jeg, rămîne o mare adîncă  de iubire ridicată la lumină. Oameni care vor să ajute, oameni care-şi dau sîngele, oameni care plîng şi se roagă pentru semeni de-ai lor pe care nu i-au văzut niciodată, pe scurt o renunţare la sinele egoist, o ieşire din individ către persoană, un pas către ideea iubirii care spune că una suntem, că ne suntem unii altora mădulare.

Aşa cum nu-i înţeleg pe creştinii care ţipă că acei copii erau satanişti şi că ceea ce s-a întâmplat este un act de pedeapsă divină, aşa nu-i înţeleg nici pe cei care s-au trezit să urle că nu ne mai trebuie biserici ci spitale. În primul rînd nu există nicăieri spitale ţinute goale sub cheie, cu aparatură şi personal pentrui a fi “just in case”. În momente din acestea se pun în aplicare campanii mobile ale armatei, se reconfigurează spaţiile existente, se folosesc holuri, etc, se trimit bolnavi la alte spuitale din ţară etc Nu s-a ajuns aici fiindcă nu a fost cazul…de aici până la a da cu piatra din nou în Biserică şli de-a o face responsabilă şi vinovată…

Până la urmă ce o să facă cu copiii aceia ucişi de foc, arşi, o să-i incinereze?

Nu. O să-i îngroape, frumos, creştineşte, mamele lor vor avea unde merge să pună o floare şi o să le facă pomenirile, tot la biserică. Şi toate acestea sunt alinări, paliative, la o durere ce nu va trece cu adevărat niciodată. Şi al cărei rezultat este tot iubirea. O iubire care iată, nu dispare odată cu dispariţia trupului, din contra.

Aşa că părerea mea este că orice om care a scos din el milă, lacrimi, durere, compansiune, sau orice altă manifestare a iubirii, a făcut ca moartea lor înfiorătoare şi coşmarescă să nu fie inutilă.

Toţi cei care şi-au vărsat veninul, fie el aparent creştin sau ateist, au ratat această şansă.

Iubirea e singurul răspuns valid.

Poate că mă întrebaţi cine sunt moroii din titlul? Sunt tocmai aceste preconcepţii rupte de iubire care ne bîntuie şi ies afară cel mai limpede în momente de criză.

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, să le fie ţinute chinurile drept jertfă iar nouă se ne aducă aminte “pune,Doamne, strajă gurii mele…”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: