Tristeţe


Avem Teatru cu T Mare şi teatru cu t mic.

Avem Muzică cu M mare şi muzică cu m mic.

Avem Literatura cu L mare şi literatură cu m mic.

Eu cred că românul s-a născut nu doar poet ci şi snob.

La fetivalurile interanţionale de muzichii, teatru, merdenele şi mici ne călcăm în picioare. Dacă vine vreun scriitor de afară se umple sala mare a Naţionalului de lume avidă să-i soarbă întelighenţia de pe buze. Şi e bine, e foarte bine, dar de ce nu fac la fel cu ai noştri? De unde dorinţa asta de Mare şi mic, de valabil şi rebut, de unde puterea noastră de a decide instantaneu că tot ce e de afară e validat…

Sigur, am avut graniţele închise, cinzeci de ani, dar ele sunt deschide de 25…nu suntem oare precum câinele ţinut o viaţă în lanţ şi care odată eliberat se întoarce la lanţul său? Mă gândesc că de vină o fi şi Ceauşescu ălă, fie-i ţârîna cum o vrea Dumnezeu, care ne-a forţat să îngurgităm patriotism dimineaţa la prânz şi seara, pe stomnacul gol la propriu şi la figurat, ceea ce ne-a creat un efect de respingere…Dar revin, lanţul nu mai e de 25 de ani, patriotismul deşi alimentat cu forţa e bun, după cum bună s-a dovedit şi soia care ne înlocuia salamul…de unde snobismul ăsta? De ce nu ne scuturăm de el? De ce e mai bine să spunem shareuim în loc de împărţăşim, cuvânt mult mai greu în semnificaţii…dăm cuvinte cu încărcătură pe unele superflue, apoi ne mirăm că ne moare limba română…pentru fiecare barbarism sunt zece cuvinte româneşti care se zbat în agonie…probabil că de aceea se şi numesc barbarisme fiindcă vin şi eviscerează limba de obârşie. Un barbarism e un Cuvînt cu C mare. Vorbă să fie!

Poate că e frustrarea mea de om care a scris literatură cu l mic, anume un soi de poliţitică-ştiinţifico-ceva, de om care face teatru pentru copii, iarăţi cu t mic, de om care vorbeşte preponderent limba româmă şi se bate în piept că Limba română e cu L mare.

Limba română, biserica ortodoxă, cîţiva prieteni(foarte puţini)  sunt cei care m-au ţinut în ţară, nu vreau să spun pe loc. Limba română e batjocorită, biserica ortodoxă e mereu pusă la zid, prietenii sunt din ce în ce mai puţini …dar nu ştiu de ce, mă încăpîţânez să cred că voi ajunge odată şi odată să fiu, sau să mor, un om cu O mare.

“Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic,nelegiuiţii mişună pretutindeni!Psalmul 11-8

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: