Nu mai furaţi!


În România există o uzanţă a întâtziatului. Aproape că e de bonton să întârzii. Cu cât te simţi mai important, cu atât întârzii mai mult. Asta e una din variante. O alta e aceea a celor care vor să-şi acorde lor un timp în plus ca să se simtă bină. La cafea, la duş, la orice activitate le place lor. Timp pe care fără să-şi dea seama, sau poate dându-şi seama, îl fură de la cel care-l aşteaptă. A cărui viaţă e pusă pe “hold”, un sfert de oră, o jumătate de oră, o oră. Iar de cele mai multe ori nici măcar un “iertaţi-mă” spus cu gura plină, nu primeşti.

Există echipe întregi care aşteaptă un singur om pentru ca să-şi poată face treaba…

Fiecare om are o singură viaţă. Şi cel care întârzie şi cel care-l aşteaptă pe cel care întârzie. Timpul aşteptării e un timp eminamente suspendat. Nu faci mare lucru, decît să aştepţi. Nu prea te poţi gîndi la altceva, vrei ca acţiunea programată să înceapă. Dacă ţi-ai făcut un calcul de timp, ca orice om punctual, constaţi că el s-a dus pe apa sîmbetei. Trebuie să suni şi să anunţi că nu ajungi la timp. Să-ţi ceri scuze. E un întreg lanţ al întîrzierilor care se declanşează de la o singură persoană care fie e incapabilă să-şi organizeze timpul, fie îi dispreţuieşte cu adevărat pe cei care-o aşteaptă…

Când aştepţi autobuzul, cînd aştepţi la un medic, mai e cum mai e, lucrurile nu pot fi mereu cronometrate la virgulă, dar când aştepţi o rudă, sau un prieten, sau un coleg, când această aşteptare devine regula, când cel aşteptat se mai şi comportă ca şi când nimic nu s-a schimbat şi el n-ar fi furat din buzunarul de la spate al vieţii tale 45 de minute, o oră atunci îţi vine …

Şi mai e un aspect al aşteptării care face ca lucrurile să meargă prost. Nervozitatea cumulată, care sub o formă sau alta,  va ieşi. Poate fi o durere de cap, poate fi o criză de bilă, poate fi un urlat din senin…tot ce intră şi iese…prea puţini dintre noi au acea capacitate minunată de a ţese binele din rău…

Interesant este că apoi venim şi ne plângem că lucrurile nu merg bine şi ţara nu ticăie cum ar trebui, ca un ceas japonez ci ca o bombă americană. Şi asta desigur nu are nicio legătură cu faptul că nu suntem în stare să-l tratăm pe celalalt cu suficient respect cît să nu-i furăm din viaşă nişte minute pe care nu i le mai putem da.

Voi câte minute aţi furat azi din vieţile celorlalţi? Sau câte minute v-au fost furate?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: