Gânduri amestecate


Vi le spun aşa , de-a valma, cum îmi vin, fără nicio legătură, poate le aveţi şi voi, poate ne întâlnim la jumătatea gândului, habar n-am…

Copiii de azi răsfăţaţi şi lipsiţi complet de orice credinţă mi se par extrem de vurnerabili şi mă tem să nu  îngroşe rândurile sinucigaşilor de mâine. E dur ce spun, sper să nu am dreptate, dar mă uit la ei cu multă milă. La prima lovitură mai dură a vieţii, vor claca. Asta se va întâmpla atiunci cînd părinţii nu vor mai fi în preajmă să le facă pârtie iar inima lor nu va fi antrenată să ducă de una singură tensiuni prea mari. De fapt inima niciunuia dintre noi nu e. Dar ne punem încrederea în acea inimă mai mare, în inima de rezervă, cea care ne preia durerea şi ne-o duce atunci cînd noi suntem nepunticiosi. Mie mi s-a întîmplat de cîteva ori să simt că inima mea s-a oprit şi alta bate în locul meu.

Un copil fără credinţă, fără sentiment religios, fără simţământul lui Iisus care e meru la doi paşi de el,  e ca un cavaler pornit la turnir fără armură, aflat  pe un cal iute care-l poartă direct în suliţa vrăjmaşului. E tare trist ce se întâmplă dar este posibil ca totul să se schimbe în bine pe parcurs. Aşa sper. Oricum, dacă aş putea da un sfat unui prieten acseta ar fi “du-şi copilul la biserică, Împărtăşeşte-l, du-l la orele de religie. Dă-i o armă pentru totdeauna. Mai ales pentru acele momente cînd fie nu-i vei putea fi în preajmă, fie nu vei putea face nimic…

Femeie de succes. O sintagmă pe care o auzi  mai nou tot la doi paşi. Care e profilul femeii de succes? Mi-a fost servit de curînd  în exemplul unei doamne, în jur de cinzeci de ani,platinată, bătrânicioasă din naştere, .isterică, preţioasă, divorţată, fără copii, recăsătorită şi proptită de al doilea soţ în fruntea unei ierarhii care gestionează un purcoi de bani, publici, banii altora pe semnătura ei. Asta să fie? Succesul se identifică mai nou doar cu banii. Cardul tău spune despre tine dacă eşti sau nu un om de succes. Culmea este că-i vezi târâţi prin justiţie, aruncaţi prin puşcării şi tot oameni de succes rămîn. Conduşi la groapă de mulţi şi plânşi “cu succes”. Dar aşa e. Gaudi moare în stradă că nu vrea niciun taxi să-l ducă la spital fiindcă e considerat boschetar….

Rădăcina fiecărui om e copilăria lui. Între rădăcina mea şi coroană s-a produs o fractură. Tot ce am fost eu învăţată să fiu, nu mai e valid. Respect pentru muncă, simţământul datoriei, modestie, putere de anduranţă, respectarea intereslor obşteşti, corectiutudine bla bla bla.Încerc să mă amăgesc cu imaginea roţii dar parcă nu prea ţine…parcă nu simt că acele lucruri se vor întoarce. Singurul loc unde simt că rădăcinile mele comunică cu ce a mai rămas din coroană, e biserica.

Apropo de biserică, îmi întreb mai demult o bună prietenă, care susţine că are credinţă, de ce nu vine la biserică. Zice “fiindcă nu simt!”. E un răspuns pe care l-am auzit la mulţi. Rugăciunea nu e din lumea asta, e din altă lume, tot ceea ce presupune rugăciunea  se opune lumii acesteia, rugăciunea nu e o funcţie fiziologică, e ceva ce dobîndeşti, antrenezi şi abia apoi, simţi. Cum să simţi dintrodată că eşti umil, cum să ai simţământul smereniei, al micimii tale într-o lume în care toţi îşi pompează egourile până în al nouălea cer? Smerenia vine firesc pe patul de spital, la necaz, la moment de maximă cumpănă, abia atunci simţi dintr-odată rugăciunea. Yoric are nevoie de craniul în mână ca să pună marea întrebare. Dar de ce să aşteptăm până atunci? Oamenii trag de fiare, pun masă musculară, şi li se pare firesc să facă un efort pentru asta dar pe Dumnezeu vor să-l audă fărăr să-şi antreneze muşchiul….

Am văzut ieri scris pe un perete “indignează-te”. Pare frumos să te indignezi. Pare un act justiţiar, un soi de cavaler pe un cal alb care vine să saveze lumea. Întrebarea e cine pe cine salvează şi mai ales de la ce. Este cu adevărat indignarea bună?  Iisus nu s-a indignat. Nu l-au indignat curvele, nici borfaşii, nici vameşii. I-a iubit la fel ca pe ceilalţi şi le-a iertat mult. Cu ce ne ajută toată această eviscerare a răului?

Advertisements

4 Comments (+add yours?)

  1. Lidia Nasincova
    Oct 13, 2015 @ 19:26:41

    PAm dori sa ne dati acordul pentru o traducere din Cu sânge rece 6i albastru tradus în limba cehă, pentru o antologie studenţească

    Reply

  2. Lidia Nasincova
    Oct 13, 2015 @ 19:28:22

    Am dori sa va rugam sa ne dati acordul de publicare a unui fragment din Cu sange rece si albastru in traducere ceha, intr-o antologie studenteasca la Praga

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Oct 14, 2015 @ 14:47:31

      Sigur că da, v-am răspuns pe adresa dumneavoastră de mail. Ţinem legătura acolo.

      Reply

    • testoasadeserviciu
      Oct 14, 2015 @ 15:25:47

      V-am răspunsu pe mail, v-am dat şi numărul de telefon, vă mulţumesc pentru interes.Ţinem legătura.

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: