Kafka e român!


Românii nu închid uşa. O trântesc pur şi simplu, în cel mai bun caz. Dar de cele mai multe ori intră ca vodă în lobodă. Direct.

. Asta am constatat sprijinind un perete de spital în timp ce aşteptam împreună cu alţi 25 de oameni, să completez fişa de internare pentru mama. Aerul tăios şi rece ne intra tuturor ca un pumnal turcesc în spate. Între noi şi aer,  un şir lung de scări şi o uşă. Coboram să închidem uşile după fiecre individ care intra în spital. La ora şapte dimineaşa într-un spital de stat intră multră lume! Apoi am trecut la “închideţi uşa vă rog !” ţipat de mine sau de un alt tovarăş de suferinţă. Asta a fost aşteptarea de la parter. A urmat aşteptarea de la etaj.

La un moment dat m-am dus să mă sprijin de un calorifer, aşteptam deja de ceva vreme. S-a deschis o uşă

-Sunteţi pentru ORL?

-Nu, pentru oftalmo.

-Atunci trebuie să treceţi în partea aceea. Îmi indică un loc cam la vreo doi m la stînga, pe acelaţi coridor. Loc unde era adunată toată turma de pensionari vgeniţi să-şi recapete un simţ ţi speranşa într-o viaşă mai bună. Nu era niciun zid, nu era nicio demarcaţie , nimic. Doar Kafka. Kafka pur. Kafka a fost român, sigur! Măcar la origini!

Cred că erau invidioşi pe colegii de la oftalmo că aveau atîţia pacienţi…

Spitalele din România ne învaţă să fim umili. Medicii parcă nu te văd până în clipa în care devii “pacientul lor”. Trec pe coridoare impozanţi, impasibili, imposibili. Nu zâmbesc decât între ei, nu glumesc decât între ei. Probabil că nici nu ne văd. Ca să te vadă un medic trebuie să-ţi pui un halat alb şi să-ţi agăţi un stetoscop de gât!

Chair dacă eşti doar însoţitor, ai senzaţia că în fiecare clipă greşeşti, nu stai cum trebuie, unde trebuie, nu ai faţa care trebuie, haina care trebuie. Şi peste toate…NEOANELE! Lumina lor e făcută să transforme orice coridor în culoarul morţii iar feţele tuturor capătă aceea alură cadaverică. la lumina neonului parcă doar oasele ies în evidenşă.

Mă uitam la toate astea şi mă gîndeam cum o fi fost în lagăre…gamela aia care turna ceaiul bolnavului dion secolul 21 părea să fi fost aceeaşi care-i servise şi lui Corneliu Coposu ciorba care l-a adus de la ujn minte de om la o mînă de oase…Şi totuşi, de acolo ies oameni mulţi, sănătoşi, pe picioarele lor. Şi merg la casele lor.

În viaţa asta totul e să ai răbdare. Sau cum spunea Bibanu tinerilor actori, una din poveţele lui memorabile” învaţă textul şi ai grijă să nu dărâmi decorul!” Restul, vine de la sine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: