GLORIOŞII 45, dicteu schizoid


GLORIOŞII 45

La patruzeci şi cinci de ani eşti prea tânăr să fii bătrân şi prea bătrân să fii tânăr. Asta simţeam când vedeam că mi se respinge CV după Cv, deşi Cv ul meu e bun şi fără nicio minciună în el. O demonstrează oasele mele moi şi arterele mele îngroşate. Dacă am avut parte până acum de ceva, am avut de muncă. Şi iată că acum şi această cârjă pe calea nulităţii, cîrja pe care mă sprijineam aprig, a dispărut.

A dispărut brusc într-o zi când soţia şefului meu a decis că vrea tocmai acel post al meu, post pentru care dăsusem nu mai puţin de şapte interviuri. Dar asta e. Nu a fost o scenă americană, nu aveam prea multe lucruri de strând, o icoană, câteva pixuri şi niscaiva hîrţoage. Atunci pe moment nu am realizat că dincolo de impactul de moment, care a fost devastator, va fi şi unul pe termen lung. Mult mai lung.

Era vară, m-am consolat cu câteva ieşiri, o vreme foştii colegi şi-au mai amintit de mine, apoi linişte. Telefonul a încetat să sune. În schimb sunam eu  mai mult. Toţi erau ocupaţi, toţi aveau de muncit. Am sperat că va trece vara şi lucrurile se vor rezolva. Vara a trecut. A trecut şi toamna ..şi iarna. Iarna am mai împlinit încă un an. Nu-mi dădeam seama că era exact anul care te trecea puntea de la angajabil la degajabil. Ştiu, pare stupid şi chiar e, dar undeva în mintea celor care fac angajări 43 sau 44 sunt acceptabil iar 45 de negândit. Oamenii „bătrâni” au hachiţe, una din ele fiind că vor bani mai mulţi. Sau şi mai rău, Doamne fereşte, respect! Oamenii „bătrîni” au familii la care se grăbesc seara, atunci când şeful tocmai ar mai vrea să facă o şedinţă de analiză a zilei. şedinţă care se poate termina către 2 noaptea…

Îmi aduc aminte de o şedinţă, de la ultimul job amintit, în care era două noaptea, fără exagerare şi CEO-ul avea un avânt de nezdruncinat. Venită de la nouă la serviciu, trezită la  şase şi jumătate, pentru duş, mic dejun şi străbătut oraşul în două, nu-i împărtăşeam elanul. De fapt făceam scenarii mentale prin care îl împingeam cu scaunul cu rotile prin geam, îl zburam de la etajul şapte, îl plonjam în lac, şi apoi îl târam de scaun cu capul în jos, pe deasupra parcului Herăstrău astfel încât scalpul să-i fie smuls bucată ciu bucată. Era un abuz ce făcea. Dar cine să spună ceva? Acum ştiu. Toţi de la masă erau trecuţi de 45 de ani şi aveau leafă cu două către trei zerouri. Rest my case.

A doua zi urma să mă trezesc iarăşi la şase treizeci, cafea, duş, străbătut oraşul în două…mă gândeam că nu e trafic, darcă s-ar opri acum şedinţa aş ajunge să mă culc la trei ceea ce înseamnă trei ore şi jumătate de somn…capul i se freca de copac, ramurile ajung din ce în ce mai jos, îl eviscerează, nu mă miră să constat că în loc de inimă are încă un ficat, e omul cu doi ficaţi…poate duce oricârt alcool, oricât pupat în cur, oricâtă durere…are mereu un ficat de rezervă. Lipsa inimii e chiar ceva ce se cere în job description de la un anumit etaj în sus. Fiecare etaj are propria lui cartelă de acces. Cu cât ai acces la mai multe etaje cu atât mai valoros eşti. O constaţi o dată pe lună, atunci când stai tu singur la perete, tu cu tine şi ecranul cu valoarea ta, singur tu cu valoarea ta afişată pe ecran. Continuăm tranzacţia? Of course!

Bag englezisme,  că dacă nu bagi englezisem eşti “fuck off “sau “fuck you”. “Fuck “e cel ami important englezism, englezismul suprem! . Deageaba spui „coaie!” dacă nu ştii să spui „fuck!” cum trebuie…

45 de ani. Ai vrea să poţi muri de plictiseală, dar nu eşti plictisit, din contra, te simţi efervescent, cu toae referinţele culturale la tine, voios şi plin de idei. Descătuşate de lipsa complexelor. la douzeci te caci pe tine tot la două cuvinte o dată…îţi tremură stomacul de câte ori predai ceva ce ai scris. Acum le predai în timp ce deja scrii altceva…Seara vezi filme cu scriitori americani pe care-i sună editorul să le ceară pagini scrise şi-ţi aduci aminte că ai trei cărţi în sertar. Să nu le zicem bune, că bun e Orwell, bun e Cehov, Bun e Dostoievski dar să zicem că sunt trei cărţi pe care sigur un editor americam le-ar publica…dar pentru asta ai nevoie de un traducător, un nativ care va să zică şi să te ia naiba , că scrii aşa de româneşte…prea româneşte pentru români…nu scrii cu of şi jale, nu scrii că-ţi e silă de ţara în care te-ai născut, nu te visezi în Europa, nu …scrii voios, pe alocuri cu umor şi cu acţiune, dar cine are nevoie de acţiune într-o ţară de oameni care se trezesc ca să se uite la televizor…Ori scrii „chestii”profunde pentru trei hpsteri şi doi intelectuali te visezi la ICR ori se cheamă că „scrii comercial” iar în România se ştie că nu se face comerţ cu carte. Nici negoţ. Nici nada de mas ci pas!

to be continued

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: