EGO-RIA, O ţară cum nu-i alta


Cred că noi românii o ducem aşa bine cum o ducem şi suntem atât de respectaţi pe cât suntem fiindcă suntem incaabil să înţelegem “munca în echipă”. Cred că va mai trece o generaţie până vom ajunge acolo…Pentru noi munca în echipă e o sintagmă care defineşte un şef care ţipă şi o turmă care se spupune, turmă formată din oameni care spera ca într-o bună zi să ajungă şefi care ţipă. Individualutăţile puternice sunt extrem de admirate în România. Toată lumea se străduieşte să vorbească tare, să fie amuzantă-oamenii care se străduiesc să fie amuzanţi când ei sunt paraleli cu umorul sunt un blestem la nunţi, botezuri, cumetrii-, nu ai unde te duce, nu te poţi muta şi oricum parcă e câte unul la fiecre masă! Cu toţii vor ca atenţia să fie la ei, să deţină monopolul discuţiei. Nimeni nu vrea să “facă parte din echipă”. Toată ziua auzi lider în sus, lider în jos. Mămicile îşi numesc copiii prost crescuţi şi isterici ” caractere puternice”. Caracter puternic fiind, din câte ştiu eu, unul care e gata să ia un glonţ în cap pentru credinţele şi valorile lui, ceea ce e greu de dibuit la un şânc de trei ani care se dă cu curul de pământ ţi-i cară pumni maică-si în picioare, fiindcă nu ajunge mai sus…

Toţi ne dăm alfa. Suntem o haită de alfa şi ne mirăm că nu merge treaba. Beta, gama, delta, epison…lipsesc cu desăvîrşire, de cele mai multe ori nici zeta nu e fiindcă nimeni nu acceptă că ar putea fi ultimul. Sau dacă e, toată lumea râde de Zeta în loc să-i mulţumească că e acolo şi închide turma şi-i păzeşte coada.

Am fost învăţaţi cu podiumul, cu bravo, cu trebuie să iei musai zece, trebui să ajungi la olimpiada la faza planetară, trebui să rezolvi probleme cu trei steluţe din Gazeta Matematică…Nimeni nu ne-a spus că dacă pur ţi simplu facem parte din calsă şi suntem acolo când se strigă catalogul, e suficient. Că suntem o parte dintr-un întreg. Un organism viu care rsepiră, e sănătos, evoluează…nu, musai alfa!

E o societate obositoare, agresivă, isterică, neferictă. O piramidă de orgolii care se luptă între ele. Indifernt de câte ori schimb postul dai de acelaşi ego care spune “eu sunt bun, ghiţă-i prost, să moară Ghiţă, Ghiţă să plătească!”

Prea puţini se gândesc când ies dintr-un proiect, oricare ar fi acela, cum le afectează celorlaţi vieţile. De asta iniţiativa particulară e minunată dar aproape lipseşte cu desăvârşire. Oamenii muncesc motivaţi de bani şi de faima soacială mai mult decât din bucuria de a fi parte din ceva. Bucuria de a ne întălni şi de a face ce ne place este…în altă parte!

Mereu “aflaşii” sunt în cautare de proiecte şi de locuri unde pot sta pe cel mai bun scaun, pot vorbi cel mai tare şi pot râde cel mai zgomotos. Cine mai ascultă povestea într-o lume de povestitori? Nimeni. Ce valoare are o poveste fără ascultaşi? Niciuna.

Hai să fim noi Beta, Gama, Delta şi vom ajunge să fim o societate Alfa. Aşa cred. Aşa sper. Dar pentru asta nu trebuie să ne mai creştem copii îi ideea că trebuie să fie “cei mai”. Să lăsăm comparaţiile să fie doar figuri de stil literar.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: