Zero aburit


Am senzaţia că mă uit la lume printr-un geam aburit, pe care oricât l-aş şterge, se abureşte la loc. Uite ce văd.

O directoare de multinaţională, genul de femeie pe care dacă o vezi în maşina ei, sau în avion, sau la birou, fiindcă în alte locuri nu prea ai cum s-o vezi, spui “uite o femeie de succes!”, idee care ţi se confirmă şi prin spusele “fluturaşului” de la sfârşitul lunii, fluturaş care zboară din zero în zero,  ajunge seara în cameră la hotel, după trezit la cinci , aeroport, ceck in, ceck out, descalşă-te şi tot tacâmul de safty whatever, avion, trei ore de zbor, zece ore conferinţă, trei ore dineu după conferinţă…ajunge deci seara la hotelul ei de cinci stele cu multe colţuri şi…adoarme pe bomboane. Pe bomboanele acelea micuţe şi drăguţe pe care marile hoteluri le pun pe pernă ca să le arate clienţilor cât de mult îi iubesc pentru zerourile lor. Şi asta mi-a amintit de povestioara din Seinfeld când Jerry spune că dacă ar veni un extraterestru şi ne-ar vedea cum strângem rahaţii după câini, ce ar înţelege el, extraterestrul, cine e stăpânul şi cine e câinele? Stăpânul e întotdeauna cel care adoarme pe bomboane.

Altă povestioanră prin geamul aburit.

La metrou. Unirii. Buluc. Buluc.Luminiţa roşie a metroului clipoceşte. O voce de femeie, neînregistrată, se prăvăleşte nervoasă din difuzoare

-Lasă măi, telefonul ăla,  şi fii atent la urcare!

Moment în care toată lumea din metrou a ridicat vinovată ochii din telefon. Un moment de prezenşă, apoi fiecre a revenit la vraja lui. Şi metroul a plecat.

Oare cum erau vremurile acelea când mergeam pe stradă cu gândurile noastre? Când stăteam de vorbă cu conştiinţa noastră, care ne mustra că am fost obraznici, sau indiferenţi, sau că ar fi trebuit să tăcem, sau să-i luăm cuiva apărarea, sau că nu ar fi trebuit să tragem cu ochiul la…dar câte şi mai câte nu avea de spus vocea aia mică şi enervantă, câteodată piţigîiată, alte ori liniştită şi blândă,  să ne spună. Acum o acoprim cu muzică şi imagini. Telefon, tabletă, calculatpr, căşti, găşti. Şi deja a răguşit.

Cam asta văd eu prin geamul aburit, pe care îl tot şterg şi se abureşte din nou. Poate că ar trebui să-mi şterg ochii!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: