Prietenie, prietene, prietenaş.


Nu ştiu la voi cum e, dar viaţa mea se învârte cel mai mult sub semnul nesemnificativul, al necesarului, al imperiosului. Un şir lung de “trebuie să” şi “trebuie să” şi “trebuie să” la capătul cărora te întrebi, nu fundamental şi profund cine eşti, ci ce mai “trebuie să” mâine. Fiindcă mereu există câte un “trebuie să” de lăsat pe a doua zi.

Şi uite că vine o clipă în care un ajutor de sus şi o cambrare de coloană te aduc în postura de a face ceva ce ţi-ai dorit să faci de când erai mic dar ai fost întrerupt de acel şir de trebuie să. Cum ar fi să scrii o carte. Sau mai multe. Sau să faci un spectacol, sau mai multe. ceva în care să te verşi, ceva ca o plăcintă cu “din tine” pentru toţi ai tăi. Şi iată că ai tăi, ia-i de unde nu-s. Nu au nevoie de plăcinta ta. Ei au propriul lor şir indian de trebuie să-uri din care nu vor să iasă. Nu pentru tine, nu azi, nu pentru plăcinta da. Dacă era o zi mai cu soare, dacă era la altă ora, dacă era mai cu…

E ok, înţeleg. Ce nu înţeleg este de ce valorizăm aşa de mult noi românii, prietenia. Prietenul e doar cel care-şi adaugă burta lui de bere lângă burta de bere şi bârfa lui lângă a ta pentru o seară de cozerie şi mici din destul? Prietenul e cel care te împrunută cu 3 lei până la leafă? Prietenul e cel cu care-l foarfeci bărbatul tău-soţia ta care un porc-vacă şi nu te apreciază? Ce e prietenul dacă nu e omul care simte cel mai bine cât din tine ai pus în ceva şi e acolo ca acel ceva să nu se reverse degeaba. Bun, prost, cum o fi, numai să nu fie degeaba!

Toate valorile, bine, prietenie, dragoste, trebuie gândite, definite şi dacă găseşti pe cineva care să le dea acelaşi înţeles ca tine, atunci da, ai găsit un prieten. Restul sunt doar oameni numai buni de pierdut o după-amiază ploioasă. Şi la noi plouă din ce în ce mai mult….

Mi-am înghiţit amarul zilei, mă gândesc că mai mult ca sigur n-am fost nici eu acolo când unii din prietenii mei serveau plăcinta cu ei, mai mult ca sigur au fost scaune goale şi-n vieţile prietenilor mei, scaune pe care ar fi trebuit să iau loc la diverse momente din vieţile lor, dar chiar şi aşa, îmi promit să-mi valorizez pe viitor  mai mult timpul, decât prietenii. Pentru că un prieten adevărat merită tot timpul din lume, iar pentru ceilalţi poate că o oră e prea mult.La o adică, în viaţa fiecăruia vine momentul când o oră poate însemna foarte mult. Mai ales o oră de luciditate!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: