Boala, ca lecţie


Cred că fugim de boală nu doar din cauza răului, a durerilor, a tuturor neajunsurilor fizice, cred că fugim de ea şi pentru că pune o perspectivă nouă, corectă, asupra vieţii. Când eşti bolnav s-au dus pe apa sâmbetei toate ifosele tale sociale. “Doctor în”, “director la”, “manager” “CEO” , toate se duc pe canalizare în jos. Durerea nivelează, spaima în faţa morţii e un tăvălug care taie nasul pe sus. În plus de asta, când eşti bolnav, ai un alt fel de simţ al timpului. O zi în care te simţi bine, e o zi bună, nu mai contează că n-ai bani de pîine, afară e soare, tu te simţi bine, e o zi bună. Ba chiar şi dacă sunt nori, e tot o zi bună. Bucuria pe care o simte un bolnav care are o zi bună nu se compară cu nimic. Mai mult decât atât, ştii că nu ai nicio garanţie. Azi e o zi bună, dar mâine cum va fi? Şi aici intervine Dumnezeu ( e un fel de a spune, “aici” El e mereu aici) . Ştii că zilele tale bune precum şi zilele tale rele provin din acelaşi loc, de la El. Că tu nu ai un merit atunci când ai zile bune, dar nici nu eşti pedepsit, când ai zile rele. Este un plan de modelare. În care câteodată lutul tău e frământat dureros iar alte ori e lăsat la soare să se întărească.Boala te face să iubeşti mai mult oamenii. Desigur, după şocul iniţial când nu faci decât să te învîrţi în jurul întrebării” de ce, mie?-de ce, acum?” te uiţi la ei şi-i vezi cât sunt de vulnerabili şi de inconştienţi, şi-i iubeşti, aşa cum n-ai ştiut să te iubeşti pe tine când erai sănătos.

Cred cu sinceritate că cei mai buni sunt oamenii bolnavi. Mai cred şi că sunt atâţi bolnavi fiindcă trebuie cumva compensat tot acest val de războaie, crime şi violanţă verbală. Oamenii bolnavi, după ce şi-au asimilat diagnosticul, nu sunt niciodată agresivi. Ei ştiu că mâine poate da o ploaie şi lutul din ei să se alipească acolo de unde a fost luat. Şi mai ştiu că acest lucru este valabil şi pentru cei sănătoşi.

Ne e greu să mergem prin spitale, ne e greu să ne vedem în oglinda bolii şi cu toţii sperăm să nu fim nevoiţi a ne reflecta în ea prea curând. Pentru asta ne facem asigurări de boală (?!) petru asta alergăm pe la controale, vraci, tot soiul de terapii care mai de care mai “holstice”, alternative, ierburi din Himalaya sau din Apuseni….când tot ce am avea de făcut ar fi să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru sănătate şi să trăim după preceptele lui, fiindcă tot spre sănătate ne sunt date. Ce am făcut noi de suntem sănătoşi, ce merite avem? Cu ce suntem mai buni decât cel bolnav? Cu nimic, din contra. Cel bolnav învaţă o lecţie grea, de care mai târziu sau mai devreme, într-o formă sau alta, cu toţii avem parte.

Cred că e bine să ne facem timp de cei bolnavi, din vieţile noastre sau din vieţile altora. Cred că fiecare poate duce o prăjitură duminica cuiva aflat în spital, nevizitat prea des, sunt mulţi aşa… E suficient să întrebaţi asistentele că ele vă spun exact care e situaţia fiecăruia. Sau dacă n-aveţi prăjitură, duceţi-vă cu o vorbă bună.

În ceea ce-i priveşte pe cei bolnavi din vieţile noastre, cel mai bun ajutor e să-i asculţi. În felul acesta ei nu se mai simt singuri, închişi în cercul bolii ca într-o închisoare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: