Să mă iertaţi!


Să mă ierte toţi fraţii mei creştini pentru ce urmează să spun. M-am tot gândit dacă e bine sau nu să spun asta. Am zis să las să treacă acest referndum deghizat în piele de înscriere la ora de religie.

Dacă nu se schimbă metodica de predare a religiei în şcoli, în ciuda acestui aparent succes, se va ajunge tot la scoaterea orei de religie.  De ce cred asta? Am văzut o transmise de la Trinitas în care o doamnă profesoară preda matematică…aşa am crezut eu iniţial. Era totul scris pe tablă cu puncte, subpuncte şi parapuncte şi tot soiul de demonstraţii. Copii iubesc materiile predate de profesori buni. Ai un profesor bun de geografie, îţi place geografia, de fizică, îţi place fizica. Cred că profesorii de religie ar trebui aleşi pe sprânceană iar manuale rescrise complet, ponind de la felul de a pune problema al sfinţior contemporani, fiindcă avem asemnea sfinţi, canonozaţi sau nu. Mă refer de exemplu la un Părinte Porfirie, sau Părinte Paisie. La noi , la români, există o linie dură, tranşantă, care după umila mea părere, nu e bună la momentul actual.

Atitudinea asta a creştinilor ortodocşi români de genul “cine nu e cu noi e împotriva noastră” nu duce la nimic bun. Îi tot citim şi cităm pe Părintele Porfirie sau pe Părintele Paisie (ştiu că a fost canonizat dar am rămas la titulatura veche, voi explica altă dată de ce…) dar nu le urmăm deloc mesajul de a fi toleranţi şi iubitori. Ne place să-i numim pe cei care nu vin la biserică atei şi îndrăciţi cu o lejeritate înspăimântătoare. Nu cred că Iisus ar face asta. De ce nu cred? Pentru că nu a făcut-o. Toţi cei care l-au arătat cu degetul nu au fost la rândul lor arătaţi cu degetul. Metanoia nu se produce ameninţând sau dând cu piatra. Exemplul personal cred că este cel mai important. Şi atunci când viaţa ta este impecabilă, când ţinuta ta morală este fără de cusur,  când lumea simte că deşi ai un metru şi puţin trebuie să se uite în sus la tine fiindcă vorbeşti de la înălţimea lui Dumnezeu, atunci, da, poţi spune orice cuvânt, oricât de dur, fiindcă el tot a iubire va rezona în sufletul celui care-l ascultă.

Mă gândeam de ce ne ascundem noi oamenii faţa când plângem, când suntem ruşinaţi sau nemulţumiţi de noi. O facem fiindcă faţa noastră poartă chipul lui Dumnezeu. Şi acest chip este bun, blând, iubitor. Imaginea din icoane este câteodată tristă, melancolică, dar niciodată ironică, furioasă, discriminatorie. Şi încă ceva, icoanele nu ne privesc niciodată de sus, oriunde ar fi puse. Senzaţia ta este că eşti la nivel cu ele. Eşti la nivelul iubirii care este cel mai democratic sentiment. Cam ăsta cred că e chipul pe care trebuie să-l arătăm copiilor ca să le placă ora de religie. Cam asta trebuie să simtă şi ateii. Desigur, unii nu se vor clinti din ale lor, dar alţii…Eu sunt una dintre “alţii”.

Şi încă ceva, noi ortodicşii nu e nevoie să ne convingem între noi, nici nu trebuie să-i luăm apărarea ortodoxiei, că se descurcă drăguţa de ea de ceva timp. Noi trebuie să stăm drepţi în faţa lui Dumnezeu fără să ne îngrijorăm de cum stă cel de lângă noi. Nu e nevoie de dezbateri televizate sau nu, de formumuri ţi certuri pe FB, e nevoie de rugăciune. Teolog nu e cel care citeşte ci cel care se roagă.

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Ema
    Mar 08, 2015 @ 22:40:02

    Nu trebuie sa te ierte nimeni, ca mare adevar spui.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: