Aniţa Nandriş Cudla, Mutter Courage de România


Vineri am fost la teatru, de atunci diger.

Nu am văzut o piesă de teatru, am văzut un supravieţuitor. Mereu, în cele mai groaznice calamităţi, există un supravieţuitor care trebuie să spună povestea. Poate că numai de asta a şi fost îngăduit. Despre perioada comunistă şi experianţa plugului rusec care a lucrat naţia noastră până aproape de distrugere ştim din scrierile marilor intelectuali. Ştim ce a însemnat comunismul pentru Steinhardt, Stăniloaie, Noica, Papacioc, Cleopa, Radu Gyr. Oameni ai cuvântului şi ai Cuvântului. Dar au fost mulţi analfabeţi care au trecut prin asta, mulţi ţărani care nu aveau experienţa verbalizării, mulţi tăcuţi, pentru care mîinile sunt adevăratul organ al exprimării şi nu gura. Ei bine, pentru aceştia a existat Aninţa Nandriş Cudla.  Ea este supravieţuitoarea care ne spune povestea. Povestea unui copil care nu putea pleca în retragere fără viţel, chiar dacă tatăl îi spune că i-ar încetini la mers şi acum viteza este esenţială fiindcă ea face diferenţa dintre viaţă şi moarte, într-un a fi sau a nu fi, deloc meditaiv şi shakespearian, ci unul banal, frust , ţărănesc.  Iar replica fetiţei care era atunci Aniţa e replica ce învinge războiul, aşa cum numai copiii ştiu să o facă, fiindcă mintea lor nu e încă omenească ci îngerească.

-Pe mine de ce nu mă lăsaţi în urmă, că şi eu vă încetinesc?

Talec, valec, se încropeşte un mini căruţ şi viţelul pleacă şi el cu restul familiei în bejanie. Pentrzu ţărani vitele sunt familie, pentru ţărani cei slabi trebuie ajutaţi şi ocrotiţi. Mai ales atunci când avocatul lor este propriul tău copil.

De aici încolo viaţa Aniţei este o continuă încercare de salvare a viţelului care încetineşte supravieţuirea. Doar că acest viţel este pe rând ea, apoi copiii ei, apoi binele, apoi speranţa, apoi …Mereu are Aniţa pe cineva fragil de ocrotit. Câteodată viţelul e chiar foamea ei. O foame dură, o foame care o face să-şi lipească stomacul de spate şi sufletul de Dumnezeu. Şi Aniţa mănîncă pământ, devine o vegetală a cărei unică ideee e supravieţuirea. Şi supravieţuieşte. Pentru ea. Pentru ai ei.

Frumuseţea şi grandoarea acestei poveşti de viaţă este că nu are nimic, dar absolut nimic tezist în ea. Aniţa nu politizează, nu dogmatizează, este un soldat în slujba supravieţuirii familiei ei. Şi iată că reuşeşte, ajunge să ne spună povestea. Şi când Aniţa oboseşte, preia Amalia Ciolan, un alt mesager lăsat să spună povestea. Şi o spune fără niciun spaţiu de respiro între ea şi Aniţa- Nici o boabă de mazăre nu are loc între Amalia şi Aniţa.

Spectacolul e tulburător, emoţionant şi foarte motivaţional. Nu ca o carte de dezvolatre personală care te învaţă în trei paşi cum să ajungi propriul tău guru. Ci ca un fluture care reuşeşte să zboare pe crivăţ.

TNB, SALA MEDIA

20 de ani în Siberia, în 45 minute de teatru…

AMALIA CIOLAN

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: