Drum bun, Sebi!


Îi plăceau călătoriile şi acum a pornit în cea mai importantă, călătoria aceea pentru care ar trebui să ne pregătim şi noi mereu,  dar uităm să o facem pentru că ne luăm prea în serios. Cu muncile noastre, cu necazurile noastre, cu ambiţiile noastre.

Nu l-am cunoscut bine. Dar nici rău, fiindcă nu avea în el răutate. Era un om discret, fin, delicat, genul acela profund, serios şi singuratic, fără să fie antisocial. Probabil că nu prea e loc pentru oameni ca el în lumea noastră, sunt din ce în ce mai rari. Habar nu am de ce. Emotiv, conştiincios şi foarte muncitor, de câte ori avea de prezentat o temă se pregătea foarte temeinic. Sunt convinsă, deşi nu am mai vorbit cu el în ultimii doi ani, că şi pentru marea trecerea s-a pregătit temeinic,  mai ales că boala nu l-a lăsat s-o uite. Era foarte tânăr.

Dar scrierea asta nu e despre el. Pentru el acum tot ce mai putem face este să-l pomenim. Sebastian. E despre noi. Despre ce baloane de săpun putem fi. Şi nu mă refer aici la lipsa de consitenţă,  ci la fragilitate. E suficientă o adiere cât de mică şi  toate culorile noastre frumoase dispar. De asta e bine să ne bucurăm de ele cât mai mult cât putem. Şi nu e vorba doar de cei foarte apropiaţi, de cei importanţi, de cei pe care îi vedem zilnic, poate că pe ei reuşim mai degrabă să-i apreciem,  ci şi la cei pe care-i întălnim pentru puţin timp, poate întâmplător, poate într-o conjunctură socială strict determinată ca timp. Nu contează. Nu contează cît de mult timp petrecem, cât de bine ne cunoaşte, câte cuvinte schimbăm. Şoferul de taxi, instalatorul, un coleg de serviciu pe care abia îl vezi, doamna care vinde bilete, femeia care zgribuleşte în chioşc la ziare…toţi sunt întîlniri unice. Mâine omul acela poate dispărea şi tu ai pierdut unica şansă de a-i zâmbi, de a-i spune un cuvânt bun sau de a-i ţine uşa la lift. E important să ne arătăm unii altora că ne vedem, că nu suntem doar mobile unii în viaţa altora. Ci generatori de sens, de emoţie, de căldură.  Să ne bucurăm unii de alţii. Suntem unici, avem fiecare o dinamică ascunsă, un anumit imprimeu irepetabil. În viaţa mea Sebi a fost unic. Aşa cum unic este fiecare dintre voi. Nu e ăsta un motiv suficiet de bun ca să ne iubim şi să ne bucurăm de întîlniri? Eu cred că da.

Din grupul nostru de atunci, unul are un copil, altul s-a însurat, unul a părăsit ţara, altul s-a călugărit şi… Sebi a murit.

Odihneşte-te în pace, Sebi!

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. petrica
    Dec 04, 2014 @ 13:28:23

    Dumnezeu sa odihneasca sufletul lui blajin

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: