NULITATE REX


Dacă mi-ar fi spus cineva în adolescenţa anilor 80 că te poţi uita la tv să vezi cum e omorât un om, mi s-ar fi părut că mi s-a ars hardul, deşi pe vremea aceea nici cu hardurile nu prea le avem. Probabil n-am mai fi dormit vreo două săptămâni. Dar iată, că 30 de ani mai încolo, e posibil să vedem cum este omorât un jurnalist. Sau cum sunt bombardaţi copii de o parte şi de alta a unui zid religios, care e folosit şi ridicat de ambele părţi. Pacea e de patru ori mai bună decât dreptatea. Problema e că din pace, nu ies bani. Războiul e o afacere mult mai profitabilă. După cum sănătatea nu e profitabilă, ci boala. Dar să revin la topic.
Dacă mi-ar fi spus cineva că justiţia e un fel de beciul lui tataia, de unde oamenii sunt băgaţi şi scoşi ca lubeniţele, la bunul plac al cuiva, iarăşi m-aş fi uitat ca broasca în ţeavă…
Dacă mi-ar fi spus cineva că poţi înjura la tv, sau la şcoală un profesor, sau în general în gura mare, cum îţi vine, mi s-ar fi făcut frică. Dar iată ca de la atâtea filme în care am auzit tot la două cuvinte odată “fuck”, filme pe care le admirăm şi le considerăm triumful naturaleţii, am ajuns să consieder banală această purgaţie verbală în public.
Ne obişnuim încet încet cu vulgarul. Răul nu ne mai deranjează, ni se pare normal. Ne mirăm de copiii noştri că iau BAC ul din doi în şapte, dar la ce-i ajută? Ca să ajungă ca profesorii lor, muritori de foame, sau ca părinţii lor, nişte limbă scoasă după plătit întreţinerea iarna? Sau nişte aserviţi corporatişti care îţi umplu zilnic piscina cu sângele lor? La ce e bun BAc ul într-o lume de inculţi? Ce să faci cu Dumnezeu într-o lume fără Dumnezeu, să te faci de râs? Mulţi fură, dar şi mai mulţi ar fura dacă ar avea ocazia.Şi dacă ar avea prieteni care să-i facă scăpaţi….Serios, înţeleg că nu mai credem în Dumnezeu, dar în ce credem? În cardul de credit? În diete? În Îabdomenul plat? În gustul putenic şi amărui?În zero calorii? Pentru care valoare a noastră suntem dispuşi să ne dezvelim pieptul? Pentru ce am primi bucuroşi un glonţ în ţeastă? Totul se rezumă la caterincă, la răspunsuri vag inteligente şi la convingerea ca buricul pământului sunt eu….Nu mai avem ce să ne spunem. Ne întâlnim ca să vorbim proiecte, doar proiecte, fiindcă despre noi ce să vorbim, când nu ştim cine suntem. când nu ne mai frîmântă nimic sau ne e frică să spunem ce…. Doar valorile ne străjuiesc. Şi valori, de unde? De la ATM? De pe silver, golden and shitercard, de unde valori….Limbă, ţară, patriotism, religie, toate s-au dus, ne amintim de ele de 1 decembrie şi le scoatem de la naftalină. Ni se pare normal să-l folosim pe Eminescu ca simbol pentru BTS, că doar scopul scuză mijloacele, şi prevenirea bolilor sexuale este o cauză la fel de bună ca oricare alta…Tare aş vrea să le explicăm tuturor că ei au murit ca să putem noi să ne facem de cap în numele drepturilor omului. Dreptul omului de a nu crede in nimeni şi nimic şi de a se proclama singur, unul, măreţul NULITATE REX.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: