jurnalism cu ochii inchisi


Aproape peste tot in Europa au fost inundatii. Dar numai la noi reporterii pun intrebari de genul:

-cat veti mai suporta

-considerati ca e normal sa fiti inundati

-ce parere aveti, nu trebuia guvernul/presedintele/ primarul/preotul/invatatorul/ sa va ajute mai mult

-vi se pare normal sa fiti tratati in asa fel

O incitare clara la revolta. La violenta. Ca si cand fara o samanta de scandal, fara implicarea politicului, stirea n-ar fi valida. Dragi duduite, dragi domni, stirea e ca sunt inundatii. Asta e stirea. Sunt inundatii si apa le ajunge oamenilor pana la genunchi. Ce treaba are sula cu prefectura? Si din cate am verificat ultima data inundatiile nu sunt comandate de clasa politica…, mai mult ca sigur le-ar placea sa poata “baga” ei inundatii cand vor, ca sa poata sa-si arate compasiunea bine tintit, dar nu cred ca pot…poate ma insel.

Cine le invata acest gest de abordare? E de la scoala de jurnalism? E vreun sef care le spune sa scormoneasca pana dau de ceva mirositor? Habar n-am. Sau vreau sa n-am habar! Si inca ceva groaznic ce se simte. O indiferenta completa si foarte sincera a reporterului fata de subiect. Simti ca dupa ce se inchide camera, il doare in microfon de omul pe care-l lasa in urma cu pantalonii suflecati peste genunchi… repotrerul plaeca acasa fara o urma pe constiinta lui. Nu spun ca ar trebui sa verse lacrimi, sa scrie pomelnice, sa porneasca strangeri de fonduri. Cred ca o atitudine omenoasa ar fi simtita si de cel care este intrebat si de cei de acasa. La nivelul cel mai simplu al omenscului.

Cand a picat avionul la Balotesti, toata lumea a fot indignata de atitudinea reporterului care a anuntat-o in direct pe sotia unuia dintre decedati ca e vaduva. Pe buna dreptate, toata presa a vuit atunci. Acum ne-am obisnuit. Acum ni se pare normal. Am ajuns detasati, cinici air notiunea de “aproapele tau” se refera strict la cei care au exact aceeasi adresa cu tine.

Prietenii au devenit de fapt niste parteneri de afaceri mascati. Ni-i alegem si-i schimbam in functie de interese, venituri, similaritati salariale si la nivelul marcii masinii conduse.

Familia o restrangem cat putem. Am ajuns si noi sa consideram ca cei din occident ca parintii e bine sa fie institutionalizati,  uitand insa ca la noi lipseste cu desavarsire acest gen de institutie. Fie sunt foarte scumpe, fie insalubre. 

Fratii se viziteaza din ani in pasti, si sunt inlocuiti cu “asociatii”.

Iubirea o inlocuim cu sentimentalismul ieftin, ne plange inima de un caine batut dar trecem linistiti pe langa un “boschetar” sau un “aurolac: considerand ca nu ne priveste. Privim la multe, dar nimic nu ne priveste.

Cu totii practicam un jurnalsim cu ochii inchisi. Si cei care fac stirea. Si noi care o (ne)privim.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: