Rigoletto, sau cand vulgaritatea ajunge pe scena ONB


Daca va doriti sa-l vedeti pe Rigoletto cantand o arie in chiloti, s-ar putea sa va placa. Daca doriti sa-l vedeti pe Duce si pe iubita lui facandus-si declaratii de dragoste stand tolaniti in fotoliu, s-ar putea sa va placa. Daca vreti sa-l vedeti pe acelasi Duce, tolanit pe spate si facand declaratii de iubire, s-ar putea sa va placa. Daca va plac casutele Barbie, in care este dat deoparte un perete si vezi toate camerele, s-ar putea sa va placa. Daca vreti sa-l vedeti pe Rigoletto cum nu are nicio reactie atunci cand afla ca acel cadavru nu e al dusmanului lui ci al fiicei lui, s-ar putea sa va placa. Daca meregti la opera pentru butaforie, s-ar putea sa va placa. Daca nu va deranjeaza ca cel desemnat de libret ca fiind “mai frumos ca Apollo” seamana cu Denny de Vito, s-ar putea sa va placa (sala a ras la replica asta si pe buna dreptate). Daca nu va deranjeaza ca nu va dati seama care-i Rigoletto si care-i Ducele (amandoi avand acelasi fizic) s-ar putea sa va placa.

Opera este despre voci. Despre emotii. Nimic nu poate emotiona mai tare ca muzica.Nimic.Urechile sunt marele nostru dar.

 Cand am auzit-o pe Irina Iordachescu cantand aria de final a Violetei am simtit realemnte ca ma descompun.

Cum au reusit sa puna acest Rigoletto fara nicio emotie? 

Actiunea e plasata in Chicago anilor 1929 in plina prohibitie. De ce? Cu ce imbogateste asta relatia de iubire dintre cei doi? Dsiperarea tatalui? Rusinea de a fi diform cu ce este intarita? Cu nimic. Cu absolut nimic. Este o liitura regizorala ieftina dar foarte scumpa la “mise-en -place” fiindca este ditamai constructia pe scena. 

Intotdeauna am avut impresia ca solistii de opera cresc vazand cu ochii atunci cand canta. Incep in a fi niste oameni normali iar la finalul ariei sunt toti mai mari decat colosul din Rhodos. Ei bine, la aceasta viziune regizorala, bietii de ei n-au unde sa creasca fiindca nu le-o permite decorul. Sunt striviti de scaune, tablouri, scari, balustrade….Vai mama lor! Pacat de vocile lor.

Lumina este foarte frumoasa cand vine vorba sa sugereez niste fulgere intr-o noapte walkiriana dar cand tatal descopera ca cea ucisa din ordinul si plata lui e propria-i fiica, lumina ramane neschimbata. De fapt totul e neschimbat. Dar nu are rost sa mai continui,  pentru mine montarea s-a terminat atunci cand Rigoletto ramane in chiloti….nici n-a mai contat ca celebra arie cu “la donna e mobile” e cantata dimineata la trezire, in pat, pe spate…

Ca sa inchei cu ceva bun, Romina Casucci are o voce minunata, o tehnica foarte buna si cred ca ar fi putut fi foarte emotionant si buna in rol daca avea sustinerea unui regizor adevarat care sa-i deschida momentele.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: