Duminica dinainatea Craciunului


Pentru ca e primul articol pe 2014 va doresc tuturor celor care nu stiu ce cautati pe aici, sa gasiti si  ” La multi ani!”.

Acum voi povesti ceva adevarat. O poveste care complteteaza ciudat, ironic, postul anterior. Mai exact, il contrazice. Era duminica dinaintea Craciunului, seara, suna la usa. Ma gandesc ca sunt colindatori si merg sa le deschid. Mie imi plac colindatorii, mari, mici, talentati sau nu. Adevarul e ca am si avut parte de unii cu adevarat faini….

La usa doi baietei. Bine imbracati, foarte frumusei si extrem de agitati.

-Doamna, noi am plecat sa colindam dar acum n-am venit sa va colindam ci sa va spunem ca e o pisica zdrobita jos… si sa ne ajutati sa aflam a cui e…

Imi cade inima in pijama, verific, pisicile noastre 1 si 2 la locul lor. Baieteii insista sa-i ajut. Imaginea unei pisici zdrobite pe caldaram nu ma incanta. Abia imi terminasem muncile mele (mancare, prajituri, curatenii..) As vrea sa ma eschivez cumva, sa ma auto-protejez de acea imagine dar copiii sunt speriati. Imi spun ca pana acum nu le-a deschis nimeni din bloc. Cum ar fi acum, ca le-am deschis sa le spun ca nu merg…nu pot sa fac asta…Ce comunitati mai avem si noi, nu-i asa? Nu-ti deschide nimeni usa…ba am ami vazut si afise ritoase cu “Nu sunati, nu bateti, nu primim colindatori, lua-v-ar …etc” Dar asta e alta problema. Baieteii insista. Se uita la mine ca la o salvatoare, in pijama, ce-i drept, dar salvatoare. Unul din el imi spune:

-Trebuie sa veniti, va rugam!

Daca trebuie, trebuie! Ma imbrac, iau un prosop si o cutie (ma gandeam ca va trebui sa mergem la veterinar) si ajung jos. Pisiciuta, facuta chiselita. Afara, frig rau. Cred ca a fost ultima zi friguroasa din 2013…Mi-e clar ca n-avem nicio sansa, dar nu pot spune asta…. Baieteii insita sa-l gasim pe proprietar. lespun ca n-avem nicio sansa, mai bine sa cuatma un cabinet, sa nu pierdem timpul…Baieteii isi scot ifoanele si smarfoanele si cauta cu disperare un cabinet nonstop. Revin: era duminica dinainte de Craciun. Gasim. Grupul nostru, format din cei doi baieti, baiatul meu si cu mine, i se adauga o doamna draguta care spune ca e cu masina si ca daca vrem ea ne duce la cabinet dar nu se poate apropia de pisicuta fiindca i se face rau, si ea pierduse astfel una cu putin timp in urma…. Intre timp unul dintre baieti il suna pe tatal sau, care ii spune ca vine si el cu masina sa mergem la cabinet. Incerc sa acopar pisica cu prosopul s-o infasor si s-o pun in cutie. O ridic, banuiesc ca i-am generat niste dureri atroce cu aceasta ocazie… Are labutele rupte, toata partea dreapta tasata si din cura ii curge sange. Se misca spasmodic. Moare. Sub ochii nostri. Ofteaza o data, asta e…Apoi, in mod straniu, desi fara respiratie, mai tresare din cand in cand…Totul a durat nu stiu, 15-20 minute, habar n-am. Cand esti panicat, timpul trece altfel. Ceea ce mi se pare important este ca acesti baietei, frumosi educati si bogati (mult peste medie, ca sa zic asa…) plecasera la colindat, ei doi, de capul lor. Ca aproape nimeni nu le-a deschis. Si ca au ajuns sa salveze, sau sa faca toate eforturile ca sa salveze, o pisicuta. Au renuntat la zaharicale si au infruntat amaraciunea unei scene greu de privit chiar si pentru un adult (nici eu nici cealalta doamna nu ne tineam pea bine, ca sa spun asa…) Au fost eroii Craciunului meu. Nici macar nu am aflat cum ii cheama desi pentru cateva minute ne-am fost unii altora cei mai apropiati oameni. Cred ca e esential sa invatam sa ne deschidem unii altora usile. De la usile ochilor. Pana la usile apartamentelor cu trecere prin usile inimilor. 

E o poveste trista pentru pisica si pentru cei care au pierdut-o (inca nu m-am lamurit de unde a cazut…) dar de fapt e multa speranta sa vezi ca sunt copii milosi, copii care au de toate dar nu sunt reci, egoisti si nu au uitat sa faca binele. Sa colinde, sa salveze pisici, dupa cum se iveste….Desigur, un final fericit ar fi fost mai bun, dar asta e….M-am consolta cu gandul ca a murit inconjurata de iubirea a cinci oameni. Nu e putin, multi oameni nu se pot lauda cu asta…

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Eduard
    Jan 08, 2014 @ 19:01:18

    Asa ar trebui sa fie toti copiii, chiar m-a impresionat..acum un an mi-am pierdut si eu cainele, l-am gasit calcat de masina in drum, macar am putut sa il ingrop cum se cade si am stiut ce s-a intamplat cu el.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: