fals elogiu reprimarii. sau nu tocmai fals. si nu tocmai elogiu. si nu neapart titlu


N-aveam voie sa ne punem pierce in spranceana si ni-l puneam pe interior, sa nu-l vada nimeni, sa nu ne deranjeze cordeluta care tine regulamentar parul. Asa ca n-il prindeam de ficat. Si vomam constant. Vomam tot ceea ce nu puteam inghiti. Si erau multe. Lumina taiata, informatia lipsa, cercul inchis. pe toate le vomam.

N-aveam voie tatuaj. Pa maini. Pe picioare, pe cur. Asa ca il faceam pe inima. Sau plamani. Sau pe orice parte anatomica ascunsa sub pielea noastra multa si curata. Acolo pe dedesubt erau Goma, si Nichita si Eminescu. Si ce mai prindeam.

N-aveam voie scurte fuste. Dar aveam idei sexy. Nu ni se spunea ca fetele tre’ sa fie frumoase si baieti destepti. Ca daca ar fi invers omenirea ar inceta sa existe. Asa ca “am bagat” la greu matematica si fizica, chimie si biologie. Si intre timp incercam sa intelegem matematica vremurilor. Si chimia si fizica noastra din ce in ce mai complicata pe masura ce cresteam.

Nu erau cianuri de deversat in munte. Nu si-ar fi permis nimeni sa-i propuna dictatorului sa-si faca tara pres de aur pentru altii. Dar aveam cinauri cu actiune lenta. Aveam ziare si indivizi care ne omorau. Cateodata nici macar lent. Sau dureros.

Nu erau caini fara stapan carora sa li se spuna caini comunitari. Ca si cand o comunitate isi poate trage caine la fel de simplu cum si-ar trage statuie, de exemplu.

Tot acest exercitiu al interiorizarii ne-a facut sa reactionam lent. Suntem obisnuiti cu doze mici de rau. Noi avem nevoie de ceva “hardcore” ca sa ne trezim in exterior. Mi-e frica sa ma gandesc de ce am avea nevoie. 

In tot cazul, noi nu iesim in strada. Noi meditam asupra sensurilor strazii. Noi nu luam atitudine. Dar putem scrie un tratat despre. Nu suntem lasi. Suntem doar prost antrenati de-o istorie care se repeta si ne prinde mereu cu chilotii in vine. Asa cum a fost si  in 89. 

Poate ca ieri i-am batut pe unguri cu 3-0. Dar adevaratul meci se da intre noi.

Nu sutn la curent cu politica, dar parca anul acesta e an electoral. Cainii sunt de mult. La fel si proiectul cu ceanurile. Vreau sa intreb regizorul de ce ne-a spus noua tocmai acum sa intram in scena? 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: