Cehov-Pescarusul-cinci stele-noaptea tarziu la TVR2


In ultimii anii ma tot intrebam ce as face daca ar fi sa-mi aleg acum drumul in viata si nu pricepeam de ce am ales teatrul. Patru ani m-am chinuit sa intru la regie teatru, patru ani in care vara de vara, in loc sa merg la mare ma parcam in gangul de pe Matei Voievod si-mi tremuram sufletul in fata unor liste. daca nu ar fi venit revolutia, n-as fi intrat…erau oameni care dadeau a zecea oara…si ce era frumos era ca noi stiam cine o sa intre chiar inainte de a incepe examenul…cu o acuratetet de 99%. Deci ma intrebam de ce mi-o fi trebuit teatru? azi noapte pe TVR 2 mi-am amintiti. Pescarusul de Cehov. In regia lui Petre Sava Baleanu cu….tineti-va bine sau asezati-va…Arkadina-Gina Patrichi, Treplev-Dan Nitu, Trigorin-Victor Rebengiuc, Nina Zarecinaia-Vali Seciu, mai erau Octavian Cotescu, Virgil Ogasanu…

Cat firesc! Cata simplitate! Cata emotie…in anul II am lucrat o buna parte din piesa, si pracatic multe replici mi le amintesc chiar si acum (probabil ca au intrat in acel loc in care si cand nu voi mai sti cine sunt pe acelea mi le voi aminti…) dar aseara eram in blank complet…totul era atat de proaspat, incat nu stiam ce aveau sa spuna, eram ca la un text la prima ascultare….oamenii aceia il scriau pe Cehov, il auzeau in ei si-l scriau in timpul inregistrarii….

Arkadina, egoista, zgarcita, meschina, indiferenta  fata de fiul ei si atat de speriata de viata asta care o duce inevitabil spre icoana fratelui ei decrepit si batran…foarte nuantat si fin exprimate lucrurile acestea…( imi aduc aminte ca la examenul meu, la scena desfasurarii bandajului de pe capul fiului ei proaspat impuscat, Arkadina il desfacea facand rotocoale din ce in ce mai largi in jurul lui, departandu-se de fiul ei pe masura ce se lungea bagajul dar ramanand in acelasi timp legata de el…)

Treplev, semi-adolescent, ingandurat, exaltat si introvertiti si foarte dornic de atentia unei femei frumoase si delicate care sa-i suplineasca lipsa de atentie a femeii frumoase si delicate si nobile, asa cum o vede el pe mama lui….

Trigorin, cazut in cap dupa sine, dupa opera lui, dupa procesul de creatie, opac si incapabil sa traiasca viata in profunzime de teama ca-i va cadea carnetlul din mana si va rata cine stie ce intorsatura de fraza remarcabila, numai buna de vreo noua “scurta povestire”. pentru el viata nu-i un roman, e o succesiune inutila de scurte povestiri.

Nina-cata simplitate si firesc…scena aceea cand se vede ea ultima data cu Treplev, cand in mai toate montarile ea aminteste de scena Ofeliei cu florile(nebunie curata adica) am vazut-o ieri jucata intr-o directete incredibila. “Eu sunt un pescarus” leitmotivul scenei spus ca si cand in ea era nu vuietul tineretii pierdute ci ultimele zbateri ale unei rigor mortis ce se instaleaza. Mai tremura o mana, sunt un pescarus, se mai bate un picior, sunt un pescarus si acum gata…liniste…nu mai e nimic…pescarusul a zburat in jos. Si recunoasterea acelei iubiri care a macinat-o, recunoasterea ei in fata lui Treplev care a iubit-o din tottdeauna…cat sui-ar fi dorit sa n-o fi iubit, cat si-ar fi dorit ca el sa nu sarute si acum pamantul pe care ea calca …la fel de mult cat si-ar dori ca nici ea sa nu sarute pamantul pe care calca Trigorin…un lant intreg de iubiri si inselari si sperante si dezamagiri asa cumm numai medicul Cehov, incornoratul Cehov, indragostitul Cehov ar fi putut…Trigorin este asa cum si-ar fi dorit Cehov sa fie dupa ce Olga i-a rupt inima traind cu prietenul Stanislavki. Cehov si-ar fi dorit sa poata fi rece, calculat si obsedat de scris…in loc de asta a plecat in insula puscariasilor, Sahalin.

Ce frumoase sunt textele astea in care sapi si ai sens dupa sens dupa sens…si niciodata nu traiesti gustul amar ca le-ai epuizat…fata de textele astea unilaterale, plate, pe care le-ai “fumat” inca inainte de a deschide actorul gura sa tipe. Ca mai nou astea sunt cele doua module in care functioneaza actorul nostru: tipat si soapta intimista. Intre ele, nimic. Ca si cand un text prost devine mai puternic daca-l tipi si mai realist daca-l soptesti. Un text prost e un text prost. Si cata vreme n-ai cititi Cehov, Gogol, Shakespaeere, Dostoievski, Caragiale, Durenmatt, Moliere, Brecht si inca vreo suta saptezeci si trei de nume mari, n-ai cum sa scrii un text altfel decat prost. 

La unu noaptea m-am culcat fiindu-mi tare dor de toti acesti mari actori care pe vremuri primeau si mari texte si mari conjuncturi sa-si poata etala talentul intr-un soi de eveniment facut sa ne apropie unii de altii si pe toti impreuna de punctul acela din care am venit si noi cu talentul nostru cu tot, oricare ar fi ala. Talntul. Ca punctul stim care e. 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: