Pozitia copilului. Film. Pur si simplu…


Am fost si-am vazut “Pozitia copilului”. Vineri. De vineri ma tot gandesc, imi revin in minte niste scene, replici. Dupa film am vorbit pe larg cu ai mei despre el. ieri cu Ioana Moldovan. Acum m-am decis sa scriu.

Cel mai important lucru. E un film despre care poti vorbi. Nu critica, vorbi. Foarte important. Un film care-ti trage sertarele sufletului si scoate de acolo racorduri. Nu am de gand sa povestesc subiectul. Daca la ora asta inca nu stii despre ce-i vorba in filmul asta, fie nu esti roman fie n-ai nicio treaba cu filmul, oricare din ele motiv suficient de bun pentru a nu da acum lamuriri suplimentare.

Finalul e genial. Cel mai bun final pe care l-am vazut eu la un film de vreo…habar n-am, niste ani incoace, multi…Toata scena de la “deblocheaza-ma , mama” replica care insumeaza tot filmul, pana la filmarea prin retrovizoare si acea imbratisare…si taietura brusca la final care te lasa cu lacrimile in vazul lumii, ca se aprind ale naibii lumini brusc…te fac sa simti ca faci parte din film. Plansul tau e de acolo, a fost inclus, regizat, cuprins. E cel mai nesentimental film sentimental pe care l-am vazut. Nu isi bate joc de spectator, nu-ti umbla americaneste la butoane, dar totul e atat de intens, firesc, dureors. Greu.  E greu. E un film greu de digerat, fiecre cadru e un pumn in plex. Si cu toate acestea timpul zboara.

Coruptia, e dupa mine, personajul principal. Coruptia, incepand cu replica din primele minute “bani dans le plique” -una din putinele replici la care poi zambi-continuind cu acea petrecere de dinozauri in rochii de seara (sa ne ierte toti cei care se recunosc!) pana la tranzactionarea vietii copilului din mall. Ce scena. ce scena. Ce scena. Actorie, regie, scenariu, tot.

Culminind cu scena din politie, in care aflam ca moartea copilului poate fi prilej de ‘invarteala/scoatere” ca aprobarile sa fie luate si vila sa creasca. Filmul mi-a adus mereu aminte pe poza aceea premiata cu Pulitzer, in care un copil african, inca viu, e inconjurat de vulturi care asteapta sa moara. Fotografie al carei autor s-a sinucis ulterior. Probabil ca nu mai suporta ideea ca in loc sa puna mana sa-l ajute a pus aparatul sa-l pozeze….

S-a vorbit mult despre implicarile autobiografice. Netzer insusi fiind la un moment dat implicat intr-un accident, Netzer insusi avan o mama hiper autoritara etc Poate ca toate astea fac din film un soi de spovedanie colectiva, menita sa il salveze de la gandul sinuciderii. Poate ca Netzer a avut de ales intre a se sinucide si a lua Ursul de Aur la Berlin 2013 si a ales a doua varianta…nu stiu. Dar stiu ca asta e un film care poate fi vazut de orice om, ca el vorbeste despre omensc in cele mai mici amanunte, ca e un film care nu scuza si nu da cu piatra. Ceea ce e o performanta de ne egalat si-si merita faima.

Actorii minunati, toti. Toti.

Un film de vazut si revazut. Un film care merita aplauze. Un film pentru care pana si ursul a iesit din hibernarea filmelor romanesti post-comuniste. Nu are nicio legatura cu vechiul regim sau cu cel nou, sau cu orice regim. Poate doar cu regimul vietii pe care am luat-o doar in locatie pe gestiune. felicitari, oameni buni!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: