Parizer, paine si bunica


Aveam vreo cinci ani si imi faceam veacul pe la bunica-mea de la Cluj. Vajnica si celebrea locatara a imobilului din strada 6 Martie nr 40 din Cluj. Apriga femeie, cum s-ar zice, orfana din nastere, a nascut cati copii i-a dat Dumnezeu (vreo 12 ca nu mai stiu exact, au fost si multi gemeni), a crescut cati i-a lasat Dumnezeu (vreo cinci, una din fete-Cornelia- a murit la 26 ani) si nepoti care cum se nimereau. Eu m-am nimerit mai tot timpul. Motiv penttr care si seman cu ea, mai ales la felul de-a fi. 

Si in capul strazii 6 Martie erau o farmacie si un magazin de paine. Si ma trimitea bunica dimineata sa iau paine proaspata. era o paine mare, cu o coaja groasa in care abia intra cutitul. Si un miez pufos… dar nu ca cel de la painea turceasca din ziua de azi, care se transforma in coca si ti se lipeste de cerul gurii si stomac…. Altfel de pufos.de paine negrabita, lasata la crescut…pe vremea aceea ardelenii chiar nu se grabeau, de fapt nimeni nu se grabea pe vremea aia… Si mancam cate-o felie din asta de paine, pe care bunica o taia, proptind-o de burta,  cu un cutit care la cinci ani mi se parea mai ceva ca un iatagan. La marime, ca de curbat nu era curbat, era drept. Si de fiecare data aveam emotii sa nu treaca cutitul prin bunica, fiindca pentru mine era si ea tot un soi de paine. Buna, calda, chiar daca ma abtiguia de vedeam stele verzi si ma punea la respect asa cum nimeni altcineva nu o facea, fiind eu cam rasfatata de toata lumea, mai ales de fratii si surorile mari ale mamei.

Si taia bunica cate o daraba din asta de paine (daraba este un ardelenism care desemneaza bucata si anume mare) si puneam pe ea parizer si asta era micul dejun. Sunt de aproape zece ani vegetariana dar totusi imi ploua in gura la amintirea acelei felii de paine cu parizer. e adevarat ca si bunica e moarta de douazeci de ani dar si pe ea mi-o amintesc, cu toata casa ei stranie din 6 martie nr 40. Acolo unde toate erau altfel, o poveste in sine, o voi spune la un moment dat, dar o aman mereu, ca pe o poveste buna ce trebuie dospita si vorbita intr-un (mare) fel.

De unde era eu sa stiu pe vremea aceea ca imaginea unei copilarii fericite, dar ce spun eu, imaginea fericirii insasi este o felie de paine cu parizer mancata in casa bunicilor? Stiam in clipele acelea ca imaginea asta ma va urma ca un caine credincios toata viata mea? Stim vreodata sa identificam momentele unice din viata noastra? Nu, tocmai de aceea sunt unice, ca ele nu trec, daca le-am identifica in timp, le-am ucide, ca pe un vis la trezie.

Si inca ceva, cand esti copil,  universul, viata, Dumnezeu, totul e la locul lui. N-ai niciun dubiu, dar absolut niciun dubiu ca traiesti intr-o lume perfecta. Si chiar asa si e! Sigur, e o lume in care parintii se mai cerata, nu primesti chiar tot ce vrei, Ms Craciun mai incurca borcanele, dar e perfecta asa cum e.  Seara pui capul pe perna si adormi imediat, convins fiind ca toata lumea te iubeste. Chiar si vecinul care te alearga fiindca i-ai furat florile din ghiveci, dar ai lasta ghiveciul ca poate mai vrea sa planteze altele, sa ai ce sutii si mai incolo…..Ai o lume perfecta pentru ca tu inca nu esti murdarit de judecati. Ochiul tau e bun. Ochiul tau e curat. Ochiul tau e viu. Apoi incepe cataracta. Apoi incep dubiile si mustrarile. 

Hai sa retraim lumea perfecta. Cat de greu poate fi? Si chiar daca e greu, nu merita sa reinvii lumea aceea in care o felie de paine cu parizer si un om pe care-l iubesti sa fie tot ce ai nevoie ca sa fii fericit? 

Advertisements

7 Comments (+add yours?)

  1. Laura Frunza
    Mar 19, 2013 @ 08:36:58

    Si eu am o amintire din copilarie cu o felie de parizer, o paine proaspata si niste vin spumant :-)) Bunicul meu (care nu mai e acum) era, din nefericire, destul de pasionat de bautura si avea datorii pe la toate birturile din sat si cand lua pensia se ducea si-si platea datoriile. Si odata ne-a luat si pe noi cu el (noi ne duceam ca sa ne asiguram ca nu mai cumpara alta bautura din banii de pensie, ci doar isi plateste ce are de platit) si la unul din birturi l-a convins femeia aia sa cumpere pentru alea mici (adica noi, desi nu cred ca eram asa mici) o paine, o bucata de parizer si pentru el si-a luat o sticla de vin spumant pe care a desfacut-o acasa si a curs spuma peste parizer. Dar era o zi calda de vara si parizerul cu gust de “sampanie” mi s-a parut delicios, mai ales insotit de ceapa verde din gradina. Este ultima amintire pe care o mai am cu el 😦

    Reply

  2. michel
    Sep 24, 2014 @ 17:46:39

    Ooohh, ce povestioara sublima !

    Reply

  3. michel
    Sep 24, 2014 @ 23:59:50

    Fii Binevenita ! Multumesc ca scrii !

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: