hai pa!


Ne intristam cand aflam ca cineva si-a pierdut viata. Daca suntem cat de cat antrenati sufletsete incercam sa ne amintim ceva bun legat de persoana respectiva, un soi de carlg al memoriei pe care fluturam o momeala. De cate ori ne vom aminti ceva legat de acel om, “asta” ne vom aminti. Daca sufletul nostru e mai putin arata, vm simti poate nevoia sa spunem ceva destept, ceva cinci, ceva ce in ochii unor intelectuali arizi ar putea parea profund. dar sa revenim la expresia “ati pierde viata”. se refera ea cumva doar la acel moment in care sufletul pleaca pa! pa! si trupul se intoarce in tarana? Nu cred… Cred ca ne pierdem viata in orice clipa in care nu ne-o castigam. O pierdem cu toti oamenii care ne trag in platitudini si-n nimic, o pierdem de cate ori uitam ca nu suntem aici ca sa “copilarim”, ca sa ne distram, ca sa ne umplem timpul cu lucruri placute..Suntem aici ca sa intelegm de ce suntem aici si unde ne ducem.

Cunosc din ce in ce mai multi oameni de 30-40 de ani care nu fac nimic altceva decat sa fuga de responsabilitati. Se dau intelctuali, artisit, profunzi, sensibili si se “cauta pe sine”. Ok, e nobil sa te cauti pe tine insuti dar oare te poti gasi fara sa faci chiar nimic altceva decat sa te cauti pe tine? Nu e oare o contradictie in termeni? Marea ta arta, marele tau proiect se poate el realiza doar neimplicandu-te in nimic altceva? Sau mai degraba intrebarea ar fi: faptul ca nu te implici in nimic altceva face ca proiectul tau sa fie “mare” ?

Fetele se tem ca-si pierd silueta (normal oarecum, avand in vedere ca in ziua de azi doar la asta se reduce totul..amuzant nu-i asa? ne-am luptat sa fim egale cu barabatii ca acum sa fim reduse la dimensiuni…oare chiar suntem noi mai emancipate decat bunicile noastre? hahahah…aiurea! aiurea! aiurea! de trei ori aiurea… sunt mai subjugate ca oricand  pentru ca ne-am autosubjugat cu semnatura si parafa 90-60-90. inchis paranetza) iar baietii se tem ca nu vor face fata cerintelor si decat sa infrunte un esec al neadecvarii pretentiilor mai bine raman pe o piata libera, adica neangajati in altceva decat relatii pasagere…Eu am pierdut cativa prieteni din cauza asta. Pana cand vom discuta arta? Pana cand ne vom minuna de corola de minuni a lumii? Si eu am momente de maxima admiratie artistica pentru ceva sau cineva. Si eu ma bucur cand descopar ceva frumos. Dar nu aia e viata mea. Viata mea e lupta pentru un serviciu, mancarea de pus pe masa, chiria de platit…viata mea o lupta,  ce pot avea eu in comun cu cei care-s mereu in vacanta? E minunat in concediu, dar cel mai frumos este cand te intorci din el. Faptul ca ai la cine te intoarce (si la ce). Flori de udat, caini de plimbat, copii de crescut, asta-s baza. Si varful oricat de sexy si apetisant ar fi el, fara baza, nu duce nicaieri…asa ca dragi prieteni, iertati-ma. Faceti-va rost de “un timp al anului” si atunci poate ne intalnim sa vorbim “despre concedii”. Pana atunci, somn usor!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: