Bună, ce faci?


După cum spuneam, ieri am vazut “Bună, ce faci?”, filmul unui fost coleg de facultate si de agenţie de publicitate, Alex Maftei pe numele sau. Mă aşteptam să fie un film bun.

Şi aşa a şi fost.

În primul şi în primul rând, m-am bucurat să văd un film romanesc care nu se înscrie în neorealism. Mi s-a aplecat de atâta neorealism. Nu mai vreau cadre triste, mizerie, aşteptari lungi, tăceri lungi, mişcaări de aparat cu încetinitorul…acel deget ridicat vesnic în aer care zice “atenţie, film de artă!” sau “film de autor, păzea!”.

“Bună, ce faci?” e un film cu o poveste. Povestea a doi oameni care au ajuns la maturitatea frustrailor şi a reproşurilor reciproce. O casnicie, care va sa zica, aşa cum sunt toate căsniciile după o vreme în care ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost bun s-a scuturat.

Alt lucru minunat la film-nu e romantic!  Nu încap ursuleţi de pluş şi culoarea roz. Nu e romantic, dar nu e nici cinic, ceea ce din punctul meu de vedere, e o performanţă! E un balans permanent, când într-o parte, când într-alta, cam aşa cum facem noi zi de zi. Şi invaraiabil, trandafirii roşii ajung pe asfalt. Nu cântă viorile, nu sunt răsărituri de soare, nimic.

Povestea curge spusa frumos si n-am de gand sa ma apuc acum sa v-o povestesc.

Ce vreau sa va povestesc este ca actorii joaca bine si reuşesc să iasă din registrul “noir” (altă chestiune detestabilă a filmului romanesc, zic eu…) şi joacă multe nuanţe de gri, de la griul negru până la griul alb stralucitor.

A avut cateva fineţuri pe care le-am apreciat în mod special.

Felul în care este prezentă si exploatată muzica, de exemplu, dovedeşte o deosebită atenţie pentru detalii. Construirea relatiilor dintre personaje e demnă de un regizor de teatru-asta e un compliment dacă nu v-aţi prins 🙂

Umorul este plin de miez, subtil si foarte sănătos. De exemplu: soţul rămâne pe dinafară, plecat să ducă gunoiul. Nu are ce face,  decât sa dea o fugă până la serviciul soţiei, ca să recupereze cheia. Şi în timp ce merge el aşa, în haine de casa şi cu găleata în mână, o vede pe nevastă-sa  aplecată peste geamul deschis al unei super maşini, vorbind cu un domn. Soţul se întoarce pe calcîie şi face drum întors.

In concluzie, un film făcut să fie văzut şi revăzut. Nu premiat. Nu aclamat. Nu de covor rosu. Un film normal, care vorbeste despre oameni normali şi problemele lor normale. Nu despre mutaţii şi extreme, nu despre etnii sau gen,   politici,  religie si demoni…

Din punctul meu de vedere Alex Maftei stă bine linga Nae Caranfil, în loja regizorilor care îşi iubesc publicul mai mult decat îşi doresc să fie iubiţi de el. Şi tocmai de aceea sunt asa iubiti!

În ceea ce priveşte actoria, chapeau bas, Dana Voicu, chapeau bas Ionel Mihaileanu! Mari actori.

Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. Geocer
    Dec 06, 2012 @ 08:05:08

    Haaa, l-am vazut si eu. A fost noaptea tarziu, la TVR. Foarte bun, intr-adevar. Mai ales faza cu rusul olandez si cu nevasta-sa!

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Dec 09, 2012 @ 19:59:12

      Da, asa un film curat si simplu, plin de adevar si intens…pacat ca nu facem mai multe din astea….

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: