acrituri de sezon


A fost odata ca niciodata cand imparteam oamenii in inteligenti si prosti. Cam prin adolescenta, atunci cand simti in general nevoia sa fii transant, sa tragi linie si sa te definesti. Dar nu despre adolscenta e vorba aici.

Apoi am impartit oamenii in cei care au simtul umorului si cei care nu-l au. Asta fiind cam pe la vremea de douj’de ani cand incerci sa te convingi ca viata-i despre ras si-n conluzie ai nevoie de parteneri de ras. Ei bine, viata nu-i despre ras, sau nu doar despre asta, desi e si despre asta….Dar nici despre anii douzeci ai vietii nu-i vorba aici.

Pe la 30 eram convinsa ca viata-i despre responsabilitati. Si imparteam oamenii in responsabili si iresponsabili si-mi dadea cu rest si cu iresponsabili in perioada. Dar iarasi nici despre asta nu-i vorba.

Acum am ajuns la concluzia ca e vorba despre oameni acri si ne-acri. Nu dulci, ca dulce e o categorie pe care n-o gasesti decat pe Hallmark si chiar si acolo ingrasa, cauzeaza diabet si omoara splina. Deci despre oameni acri si ne-acri vorbim acum aici. Fiindca da, viata fie se traieste cu inteligenta, umor si responsabilitate, fie te acresti.

Oamenii acri vad numai gropi pe oriunde ar merge. Prevad caderea gradinilor Semiramidei, il reduc pe Achile la calcaiul sau si pe om la suma greselilor sale. Oamenii acri tin cure de slabire ca sa arate bine, suficient de bine cat sa spuna despre alti ca arata prost. Citesc suficiente carti ca sa spuna despre altii ca sunt prosti. Si se imbraca destul de bine cat sa judece orice toala la capatul careia nu zornaie un nume zbarbiitor. Hai ca zornaie cu zbarbaitor nu da prea bine in aceeasi fraza dar acum na! merg mai departe. Oamenii acri stiu suficienta gramatica cat sa corecteze pe toata lumea in gura mare. Si nu fac nimic notabil de teama sa nu greseasca. Oamnei acri nu-si asuma nimic, nu rad decat de altii si nu sunt inteligenti decat in parerea lor despre sine.

Daca vreti sa-i depisatati, priviti-i cu atentie in ochi. N-au lumina in ei. Nu e o figura de stil. Au ochii morti. Fiindca vietii nu-i prieste acreala. Tot ce-i in otet, e mort.

Asa ca dragi oameni acri din jurul meu, am de gand sa va pun pe toti in borcan, sa va fierb in bain-marie si sa va tin pentru acea iarna din viata mea care sper sa nu vina niciodata. Cand o sa simt nevoia sa vad gaurile din luna fara telescop, o sa umblu la borcanul cu muraturi, pina atunci, astepati linistiti ca va sun eu!

 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Trackback: Leapşă « Ioan Usca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: