Culisele omoară spectacolul….


M-am apucat săptămânile trecute de un proiect de teatru la iniţiativa cătorva actriţe foarte cunoscute ale căror nume nu le dau aici. S-ar fi dorit realizarea unui spectacol exclusiv cu femei. Eu m-am oferit să scriu textul în locul unei traduceri pe care ele o doreau iniţial. Zis şi făcut. Într-o săptămâna, am tras tare şi am scris primul act. Lung. La prima lectură s-a râs zgomotos. Deci era de bine fiindcă o comedie şi voiam. Dar unele din actriţe au fost nemulţumite că partitura lor e prea mică. Dă-i cu discuţii.Orgolii, “eu care încă din 1848…familia mea care şi clopoţeii clinchi clinchi”.

Şi în mijlocul acelui vacarm creat de faptul că nu am generat 8 partituri absolut egale lca lungime, pondere dramaturgică, efervescenţă şi altele….am avut o epifanie. Nu-mi doresc asta. Pentru mine teatrul nu mai înseamnă faimă, bani, recunoaştere. A ajuns să fie exact ce era când m-am apucat de el, acum 25 de ani. Bucurie. Senzaţia aceea minunată că acum ai făcut un pas şi nu ai habar ce urmează după el. Aşa că prefer să lucrez cu amatori, chit că ei nu ştiu să-şi posteze corect vocea, chit că nu îşi controlează mijloacele şi acum joacă bine acum joacă prost, chit că n-au habar când le iese de ce le iese, chit că trebuie să le reglezi volumul mereu…mai tare, mai încet…chit că repeţi 500 de ore pentru patru reprezentaţii…nu contează! E viu, e acolo, e prezent, se întâmplă! Nu e poluat de imaginile rolurilor trecute, de impresiile vechilor articole, de vorbele nu ştiu cărui critic care cine ştie ce o fi zis într-un puseu de entuziasm sau deznădejde bahică…Aşa e de fapt şi pe marea scenă pe care păşim cu toţii zi de zi. Unii o fac fiind proaspeţi, fiind ei, fiind fărăr impresii de sine, alţii târâie după ei trena grea e ceea ce cred ei că-i defineşte. Talentul lor, imaginea lor, presa lor, apariţiile lor în lume…şi trena e din ce în ce mai grea, dar ei în loc să-i taie coda ca la şopârlă şi să trăiască liberi, ei se enervează, devin mânioşi, agresivi şi omoară singurul proiect care contează. Viaţa.

Zilnic se trage apa peste sute, mii de proiecte, bune, frumoase, cu sens, doar fiindca x, Z sau Z nu renunţă la impresia lui despre sine, culisele omoară spectacolul…asta e a) înfricoşător b) amuzant sau c) normal. Spuneţi voi!

PS Eu din proiectul asta am ieşit îmbogăţită cu o piesă faină, căeria mai am să-i scriu finalul şi cu ideea clară că teatrul de profesionişti nu mă mai ineresează deloc din postura de creator.

 

 

Advertisements

4 Comments (+add yours?)

  1. Lucia Verona
    Feb 10, 2012 @ 13:32:33

    Opt roluri principale de aceeaşi mărime? Nu prea e posibil. Nici la Shakespeare nu sunt mai mult de cinci.

    Reply

  2. Mărgeluţa
    Feb 12, 2012 @ 00:46:03

    d.) trist.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: