Greşeala noastră cea de toate zilele


Sunt frustrată ca un cal care dacă  n-ar fi văzut curul unui alt cal înaintea lui ar fi putut crede că a câştigat cursa.

Dar eu azi am pierdut cursa cu mine. Mă vedeam eu pe mine cum pierd. Acum sigur, că un filozof mi-ar putea arăta că ar fi mai bine să mă identific cu partea care a câştigat. Întotdeauna există o parte din noi care a câştigat. Doar fiinţele cu adevărat înalţate pot fi unitare. Noi ăştialalţi suntem fragmentaţi până la Dumnezeu şi-o palmă mai sus cum spune expresia…Care-i palma mai sus de Dumnezeu nu ne spune nimeni. Dar asta-i altă poveste.

Cert este că astazi eu am pierdut lamentabil în faţa mea. Ar fi trebuit să fac ceva ce eu mi-am propus şi n-am făcut-o. Şi stau aşa ş mă întreb dacă mi-e mai uşor să lucrez cu impunerile mele sau cu ale celor de afară? Ce e mai greu sa te ţii pe tine în mînă din propria-ţi voinţă sau să îţi abandonezi voinţa unei voinţe superioare.

Trăim în lumea în care mulţi cugetă profund la un centimetru sub epidermă şi ar răspunde imediat fărăr clipirea unui neuron că voinţa proprie e singura  care contează . Poate, dacă o numim liber arbitru. Acel ceva în faţa căruia şi “Dumnezeu stă drepţi” (e un citat a cărui sursă îmi scapă). Dacă însă ne gădim la voinţa de a face baie sau voinţa de a te tolăni  în Haiti la soare astea deja sunt doar comodităţi pentru care nu avem nevoie de voinţă ci justificări.

Hai că am lălăit-o! Ceea ce voiam să spun de fapt este că nimic nu mă scoate mai tare din minţi decît să stabilesc ceva ca fiind bun, propriu mie, de făcut etc şi să nu fac acel lucru din lene. Care lenea se pare că şi ea îmi e proprie şi bună de făcut 🙂 Dar căteodată o cădere poate acţiona ca un inel tras la o grenadă ce va exploda şi-ţi va propulsa viaţa (în bine)  cum nici nu crezi. Să fie acestea îndreptăţiri? Probabil. Dar dacă mă veţi vedea că explodez să ştiţi că au fost mai mult decît atât.

În concluzie, justificativ sau nu, laş sau curajos, meschin sau generos, cîteodată o greşeală face cât o mie de lucruri bune, dacă ştii să o trăieşti, să o savurezi şi s-o asimilezi astfel încât să n-0 mai repeţi. Prea curând 🙂

Pentru că până la urmă şi cu greşeli se hrăneşte omul, nu doar cu pîine…

 

Advertisements

3 Comments (+add yours?)

  1. Romeo
    Jan 13, 2012 @ 11:59:32

    Da ce-ai gresit asa fata mea, ia zi tu ce-ai facut :))

    Reply

  2. testoasadeserviciu
    Jan 13, 2012 @ 17:36:19

    de parca-ti zic aicea in vazul lumii…..

    Reply

  3. vitrina cu fluturi
    Jan 15, 2012 @ 13:35:44

    Nu cred ca-i greseala. Ne impunem rational diverse, incercam sa ne programam, dar daca emotional nu suntem in starea propice pentru actiunea respectiva, daca avem datorii fata de noi insine la alte capitole(nevoi neimplinite), daca pe acestea le amanam sau le negam, nu putem purcede la treaba. Incercam sa compensam ce ne lipseste prin ceea ce numim “lene”, o mai lalaim o vreme, mai visam un pic cu ochii deschisi, ne luam cu altele si bagam sub pres problema reala. Solutia nu-i in autosuturi suplimentare ci in putin rasfat, un pic de analiza si chiar ceva ajutor de prin preajma. 🙂

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: