oh hold sau menţinut, cum vă place…


Nu ştiu dacă vi s-a întămplat, mai mult ca sigur că da, să staţi de vorbă cu cineva la telefon şi să vă spună” hai că am pe altcineva pe cealată linie…te sun eu mai încolo”.Cu alte cuvinte, vorbeam cu tine numai aşa fiindcă nu mă suna altcineva, mai important, mai interesant, mai trainic şi mai frumos. După umila mea părere ar trebui inventat şi codul bunelor maniere la telefon. Aplicată în viaţa de toate zilele, această manevră “on hold” ar fi cam aşa. Stau cu tine, în casă, la masă, la terasă, într-o zi frumoasă şi răcoroasă şi-ţi dau impresia că-mi pasă de ceea ce-mi îndrugi tu acolo. Poate zîmbesc. Poate mă mir. Poate chiar te ăncurajez să continui…Dar asta pînă apare altcineva. Atunci mă ridic frumuşel, te las cu ochii-n soare şi plec.Scurt. În maxim 3 secunde fecunde.

La fel de enervant este şi “menţinutul”. Nu se vorbeşte cu tine, asculţi o muzică cretină până ţi se stropşesc sinapsele şi devin borândău, apoi se revine la tine. “aaa, scuză-mă, ce spuneam…” Dar tu deja ai uitat care erau subiectul şi predicatul discuţiei, ai uitat tot şi n-ai în cap decăt acea muzică imbecilă care te face să crezi că de fapt sunaseşi şi aşteptai un taxi….Am ascultat într-o seară “Mama leone” până am ajuns cu nervii la mama aluia de şi-a înţărcat copiii…

Şi mă gîndesc şi mai departe. Cum ar fi să putem pune şi oamenii din viaţa noastră “on hold”.

-Îmi pare rău, ai apărut într-un moment neprielnic, eu sunt implicată acum într-o relaţie, dar îmi place de tine aşa că te pun “on hold”. Pentru mai tărziu. Poate pentru mai tîrziu. Nu eşti luat, nu eşti lăsat, eşti “menţinut”

Cred că setările telefoniei mobile ne definesc foarte bine. Suntem indecişi. Aşteptăm mereu în viaţa noastră pe alcineva, altceva, nu suntem capabili să luam decizii şi paralizăm când e vorba de priorităţi. Lucrurile sunt de fapt foarte simple. Fie vreau să vorbesc cu tine, fie vreau să vorbesc cu altcineva. Restul sunt numai înşelări. Rătăciri.

Viaţa nu poate fi pusă niciodată pe “menţinut”. Ai momentul. Ai propunerea. Ai omul. Ai decizia. Exact atunci în faţa ta. Nu poţi sugruma scurgerea vieţii din laşitate şi apoi să revii şi să spui “sorry…hai s-o dregem…hai s-o facem cum era mai înainte”. După ce ai trecut mai departe, niciodată, nimic, nu poate fi ca “mai înainte”. Pentru că din fericire, noi nu trăim o repetiţie sau dacă o trăim e bine să ne ducem o oglinjoară în faţa buzeor. Mia mult ca sigur nu se va aburi.

Advertisements

7 Comments (+add yours?)

  1. Daniela Lungu
    Dec 28, 2011 @ 12:02:35

    Oh, da..cati dintre noi pricep ca viata e acum, aici, in just very moment… cutreieram dupa cai verzi pe pereti chiar si la telefon. Risipim, risipim, la asta ne pricepem cel mai bine…

    Reply

  2. poezim
    Dec 28, 2011 @ 13:54:46

    Mai Ivona dar dupa standardele mele sociale, care ce-i drept au un joc destul de mare, tu cam pui lumea pe on hold 🙂 de exemplu unde faci revelionul? ;P

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Dec 28, 2011 @ 14:18:49

      Mai Poezim, il fac acasa cu mama si copiii. Si nu pun deloc lumea pe on hold. Bine ai revenit in lumea virtuala!

      Reply

  3. romeo
    Dec 28, 2011 @ 15:11:25

    Bine v-am gasit 🙂

    Reply

  4. romeo
    Dec 28, 2011 @ 15:17:13

    Viaţa nu poate fi pusă niciodată pe “menţinut”. Ai momentul. Ai propunerea. Ai omul. Ai decizia. Exact atunci în faţa ta. Nu poţi sugruma scurgerea vieţii din laşitate şi apoi să revii şi să spui “sorry…hai s-o dregem…hai s-o facem cum era mai înainte”. După ce ai trecut mai departe, niciodată, nimic, nu poate fi ca “mai înainte”. Pentru că din fericire, noi nu trăim o repetiţie sau dacă o trăim e bine să ne ducem o oglinjoară în faţa buzeor. Mia mult ca sigur nu se va aburi.

    mai uite aici eu cred ca asta e o viziune prea categorica, in sensul ca viata e un joc al compromisurilor si de fapt orice depaseste sfera idealului ( a se lua ca ideal ce ai scris tu ) se numeste viata in comuniune. De exemplu avem piloni axiologici ca sinceritatea. pai uite cum sta treaba daca am fi sinceri unii cu altii probabil ca am fi singuri, a reusi sa tinem in noi ce ar leza sufletul celuilalt e cu adevarat o provocare. asa ca eu zic ca viata ( plecand de la cea de cuplu pana la cea de grup ) e o arta a compromisului.

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Dec 28, 2011 @ 15:39:49

      Romeo, ai perfecta dreptate. In ceea ce priveste sinceritatea dusa pina-n pinzele albe. Asa este. Este o linie de demarcatie fina intre sinceritate si brutalitate. De fapt viata asta e plina de linii fine. Intre delicatete si manipulare. Intre cumsecadenie si lipsa de reactie.
      Eu vorbeam de altceva. De faptul ca nu-i corect sa-i pui pe altii pe lista de asteptare. Ca ai decizii de luat. Atunci. Si ca trebuie ca omul sa-si asume deciziile. Si ca de multe ori oamenii apar in vietile noastre cand noi n-avem loc pentru ei. Si atunci ori le facem loc ori ii lasam sa mearga mai departe. Cale de mijloc nu vad. Si nu-i idealism!

      Reply

  5. romeo
    Dec 28, 2011 @ 16:00:25

    Cale de mijloc nu vad… hai frate 🙂 pai despre asta e vorba 🙂 ca tre sa vedem cale de mijloc si unde nu e cale de mijloc 🙂 cu alba neagra ne invartim in cerc, zic eu, acum cine-o stii…?! 🙂

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: