O demimondă, o “poarcă” blondă. Cu jeep ca-i mai şic!


Nu e zi sa nu primesc o invitaţie pe FB sau pe mail să mă alătur unei cauze. Împotriva violenţei domestice, pentru ajutorarea copiiilor maltrataţi, a animalelor fără stăpân, de susţinere morală a celor bolnavi de cancer etc Foarte multe cauze. Toate bune, nimic de zis. Ele nu fac din păcate decât să ne semnaleze tot atâtea goluri în inimile noastre. De ce e nevoie de o cauză ca să fii alături de cineva bolnav? Dacă semnez o petiţie prin care îmi pun numele pe o listă cu ajut? Nu ar fi oare normal să-i ajutăm pe cei în nevoie pur şi simplu, din firesc. Nu e oare firescul acela care ne impune să ne oprim din drumul nostru, din graba noastra, din rutina nostră atunci cînd o situaţie de viaţă o impune?

Azi dimineaţă îmi făceam cafeaua şi mă uitam pe geam la aleea din spatele blocului unde patru pui de caţel, albi cu câte-o pată neagră trasă ştrengăreşte pe-o ureche, se jucau între ei. Era soare şi dacă te uitai la voioşia lor ai fi zis că vine primăvara. Din păcate a venit un jeep care l-a călcat pe unul din ei. Trei metri mai încolo tipa a oprrit, era o femeie! s-a uitat în urmă la puiul care schelălaia şi încerca să se ridice în picioare şi a plecat mai departe. Femeie! Viitoare mama, posibil mamă! Căţeaua a rămas câteva ore să dea rotocole în jurul puiului ce în scurt timp a murit . Dacă trecea cineva pe alee lătra şi-l conducea la pui. Pur şi simplu cerea ajutorul….Nu sunt sentimentalistă şi nu exagerez. Şi nici nu-i atribui calităţi umane căţelei din contra mi-ar plăcea să le pot atribui unora dintre oameni calităţile ei… Asta facea. Rotocoale în jurul puiului, alerga dintr-un capăt în altul al străzii, era disperată. Dispaerată. Ca o mamă care are probleme cu un copil şi nu ştie cui să ceară ajutorul şi-şi zrobeşte mâinile. Nu reuşesc să mi-o scot din imagine.

Revin la matracuca blonda care a lovit puiul. Nu contează că era pe o alee dintre blocuri unde abia poţi trece şi ea mergea repede. Nu contează că a lovit puiul. Contează că a avut o fracţiune de secundă în care ar fi putut om. A ratat omenia la mustaţă. Dacă se dădea jos, vedea ce e cu puiul de câine ..era om. Aşa n-a rămas decît o blondă care n-a voit să-şi murdărească maşina sau o doamnă grăbită să ajungă la supermarket să prindă o ofertă bună la jucării de pluş.

Deci probabil că ne trebuie şi pentru asta o cauză. De luptă împotriva celor ce provoacă rău şi suferinţă şi trec nepăsători mai departe. Mă întreb cum i-a trecut junei blonde ziua…cum ei nu i-a rămas pe retină puiul acela care încerca să se ridice, cum nu i s-a imprimat în ureche acel  ţipat scurt …

Mi-am adus din nou aminte de cartea aceea “De ce nu putem să fim buni”am mai recomandat-o eu pe aici, mai demult. Cred că nu putem să fim buni fiindcă nu ne-o propunem, punct.

Ne propunem sa fim eleganţi, elevaţi, de succes, bine îmbrăcaţi etc pentru că aici vedem noi valoare dar să fim bun…vax albina. Bunătatea e o glumă bună pe care le-o vindem copiiilor care  râd la ea din adolescenţă când se prind….Asta şi un cântecelul de iarnă la Tuborg. În rest, să fim eleganţi, să fim de succes şi-n jurul nostru, potopul!

PS Mă gândesc la cei care citesc articolul ăsta şi se găndesc, “nu-i nimic, un câine în minus, unul în minus de eutnasiat”…brrrrr!

 

 

 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. nedelcoff
    Dec 14, 2011 @ 14:28:37

    Bună, Ivona!
    Nu o dată, de-a lungul vieții mele, mi s-a demonstrat că animalele, între ele, dar și în relația cu oamenii, sunt mai corecte decât suntem noi, oamenii, între noi. Și știu ce vorbesc, fiindcă de mică am avut ditamai menajeria. Am văzut pisici care au adoptat căței și câini care au îngrijit pui de pisică sau o rățușcă (Otilia) îngrijită de Tom, pisica cea mai bătrână de la țară.
    Îmi aduc aminte de câinii pe care i-am avut, pe care i-am salvat de la bătăi și umilințe aplicate de niște oameni frustrați. Nu voi uita privirea Kyrei mele (un dog german cât un vițel – pe care am adus-o într-o ambulanță de la Craiova până în Valea Jiului), când și-a dat seama că noi nu vom țipa la ea, nu o vom înfometa și nu o vom bate vreodată… din păcate, a mai trăit doar trei luni, dar a murit împăcată, fericită că este iubită.
    Iar acum, în timp ce îți scriu, mă uit la Ghiță și Veta (doi pisici ”de container”, unul dintre ei e orb de un ochi, cu care îmi împart viața de mai bine de un an). I-am găsit după ce i-a abandonat cineva căruia i-a fătat o pisică în casă și era să fie călcați de mașină de o pițipoancă la fel ca cea de care ai scris tu. Nu am scris atât în sensul să arăt ce bună aș fi eu, că am păcatele mele…
    Însă ce fel de om ești când iei o viață pe care nu tu ai dat-o. Ce fel de om ești când nu te interesează că ai omorât o ființă ce avea dreptul să trăiască, chiar dacă e un amărât de maidanez?
    Am totuși credința nestrămutată că nimic în lumea asta nu rămâne nepedepsit, nici măcar abuzul asupra necuvântătoarelor…

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: