Politeţea-indiferenţă sau cumsecădenie?


Astazi mi-au umblat de-a valma, ca pisicile prin casă, următoarele idei.

 1 Cultura mai mult ne uneşte sau ne desparte?

2 Politeţea e o formă de indiferenta sau de cumsecădenie?

Prima idee mi-a venit de la faptul că oricât de drăguţa ar fi o persoană, oricât de fain i-ar fi interiorul, oricât de fertil pămantul neuronal dacă e nelucrat şi o aud ca spune “din cauza la geantă mi s-a scamoşat haina” pentru mine discuţiile s-au închis. Imi dau seama că greşesc. Îmi spun că nu toata lumea a avut  în copilărie condiţii bune de invaţat. Că oraş mic…că “renumeraţie” mică după buget, că una că alta…degeaba. Nu pot.

Şi aici dau în chestiunea nr 2 de pe ordinea de zi. Când omul e incult, când vorbeşte prostii şi prost, când face greşeli gramaticale de clasa a patra, când vorbeşte gura fără el e bine să i-o spui frumos cu subiect şi predicat şi fărpr virgulă între ele  sau să dai “politicos” din cap şi să mimezi simpateticul “da…inţeleg ce spui” Cu toate ca nu înţelegi. Nu întelegi de ce nu face eforturi să recupereze nişte goluri.

 De ce să nu pui mâna să citesti la 30 de ani cartea pe care n-ai citit-o la 15? De ce nu te lupţi puţin cu tine. De ce nu-ţi “sameni” ogorul…”oameni, oameni, semanţi câmpia din voi”…

Mi s-a spus de curând că tot ceea ce ştiu, tot ceea ce-am acumulat, nu e meritul meu. Că sunt daruri. Într-un fel, sunt de acord. Părinţii mei buni au fost daruri. Sora mea care mi-a spus “eşti incultă, pune mâna şi citeşte o carte că faci neamul de râs” a fost un dar, Targu-Mureş-ul anilor 80 a fost o binecuvântare cu filarmonică de trei ori pe saptămână, teatru de doua ori, expoziţii, Revista Vatra etc Toate au fost daruri, dar le-am primit. Nu am întors spatele filarmonicii ca să ma pup  şapte ore cu vreunul prin livada cu meri… (Nu că aş avea ceva împotriva pupatului prin livada cu meri…) Au fost daruri dar şi eu am fost acolo pentru ele.  Aşa că e bine ca atunci când Dumnezeu îţi face daruri să le primesti şi dacă nu le primeşti…să nu te făleşti cu ambalajul!

Revin la intrebare. Ce faci? E mai bine să fii sincer? Poţi fi sincer dar sa nu lezezi….să nu jigneşti, să nu superi…dar atunci mai eşti sincer? Dacă te concentrezi doar pe cel care primeşte mesajul şi-ţi ajustezi mesajul astfel âncăt să nu superi se cheamă cu nu prea mai eşti sincer…

 Şi oare omul acela faţa de care tu in mod comod eşti politicos nu s-ar folosi mai bine de sinceritatea ta?  În loc sa te faci că nu-i auzi limba chinuită nu e oare mai bine să-l corectezi şi în felul acesta omul învaţă? Nu suntem din politeţe complici la un viol colectiv asupra limbii romane? Nu închidem de fapt ochii la aceasta crimă?  Dacă toată lumea ar corecta pe toată lumea nu am avea şi un mediu mai sincer şi o limbă mai curată? Sau am avea doar o mulţime de duşmani?

Mă bate gândul să fac un experiment. Timp de o săptămână să corectez toate greşelile pe care le dibuiesc. Dar îmi aduc aminte ca nu sunt Academia Română şi mă potolesc…

În concluzie, eu cred ca politeţea e de cele mai multe ori o formă de ipocrozie şi indiferenţă şi rareori o manifestare a bunătăţii. E ca atunci când părinţii îşi lasă progeniturile cu orele la PS sau la calculator. Aparent îi iubesc. Practic se iubesc pe ei şi îşi dau timp liber ţinăndu-şi copiii ocupaşi cu tehnologia.

 Dar mă puteţi contrazice….numai aveţi grijă să o faceţi corect!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: