Taticu’


A fost odata ca niciodata o fetita care a intrat intr-o librarie cu tatal ei. Tatal intrase sa cumpere un pix. Si fetita in loc sa stea locului ca orice copil ideal, s-a incapatant sa fie reala si sa fuga la raionul cu carti. Unde i s-a lipit ei sufletul de o carte.

Ia-mi-o. Nu ti-o iau. Ia-mi-o. Nu ti-o iau.

Fetita tine cartea cu doua maini la piept. Tatal da sa i-o smulga. Fetita insista. Insista si tatal si mai dihai. Eu jenata. Vanzatoarea jenata.

-Putem sa v-o tinem daca vreti si n-aveti bani….

Vanzatoarea face o greseala fatala. Tatal deja imbujorat de hartuiala cu fii-sa incepe sa o faca pe vanzatoare albie de porci. Vanzatoarea lasa privirea in jos. Fetita se uita la taica-su. Care urla in continuare. Apoi la vanzatoare si face un gest mirobolant…. pune cartea la loc.

Cine-i oare adultul in aceasta poveste?

Si inca o precizare. Tatal sustinea sus si tare ca nu banii sunt problema. Ci un principiu educational. Sa nu incurajezi copilul in a cere lucruri. Ok. Dar oare nu e bine sa incurajezi copilul sa ceara carti? Eu una n-am mai vazut de multi ani un copil de cinci ani sa se cramponeze de-o carte. Banuiesc ca acelasi tata peste 10 ani se va plinge de copilul lui. Ca nu- l asculta. Ca umbla brambura si mai ales, ca nu pune dom’le si ea mana pe o carte, toata ziua numai net! numai net!

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea, pa!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: