Cartile ca si oamenii, nu au viata personala…


Aseara i-am dat unui prieten un volum de Nichita. Era acel volum pe care eu il obosisem in liceu. V-am povestiti mai demult ca am fost indragostita in liceu de Nichita. Si de poezia lui. Dar de el mai inainte. Iubeam intamplarile cu el. Aveam o fascinatie aparte pentru tot ceea ce facea. In acest volum sunt povestite o gramada de astfe de intamplari. Fiindca are o parte jurnalistica, una biografica si o selectie de poezii. Cert este ca am avut asa o retinere ca am dat cartea. Apoi m-am gandit ca au trecut cel putin 20 de ani de cand n-am mai deschis-o. Si daca n-ar fi fost acest prieten nu as mai fi deschis-o 20 de ani de acum inainte. Era una din cartile din biblioteca. Era acolo. O stergeam de praf in ideea ca am s-o deschid candva. Si nu stiu cum mi-a venit gandul ca asa facem si cu oamenii. Ii tinem acolo. Ii stergem de praf cu un telefon din cand in cand. Cu un sms de ziua lor. Cu o urare de Craciun si cam atat. Multa lume se lauda cu prietenii multi. N-ai cum sa ai multi prieteni. Ai mereu multi prieteni latenti si cativa activi. Conteaza cartile vii, de pe noptiera nu cele din biblioteca. O sa-mi spuneti ca nu-i asa. Ca toate cartile citite au valoarea lor. Ca s-au sedimentat undeva. E adevarat. O au. Prin ceea ce au pus in tine. Dar nu ca obiecte. Si tare mi-e ca si cu oamenii e la fel. Conteaza doar cei pe care-i tii vii cu gandurile tale, cu emotia ta indreptata spre ei, cu bucuria pentru implinirile lor, cu rugaciunile pentru sanatatea lor. Restul sunt un balast. Sigur, un balast pe care-l iubesti. Pe care-l tii acolo pentru o zi cand vei avea timp de ei. Poate in week end. Poate in concediu.  Poate la pensie. Cred ca trebuie sa facem eforturi sa-i tinem vii pe oameni in vietile noastre. Sa acceptam ca nu o putem face cu un numar nelimitat de oameni. Si pe ceilalti sa-i eliberam. Spre noi prieteni. Spre niste prieteni care sunt dispusi nu sa-i stearga de praf ci sa-i tina pe noptiera cu frenezia asteptarii cliepi de liniste cand vor putea fi impreuna. Cateva minute furate seara, cateva dimineata, poate un telefon la pranz…E pacat sa tinem oamenii agatati doar in ideea ca s-ar putea candva sa ne gasim timp pentru ei. Eu una am constatat ca am timp prea putin si ca acel putin vreau sa-l impart cu putini. Cu putini oameni. Putine carti. Carora vreau sa le dau cat de mult pot si de la care vreau sa iau cat de mult pot…. Nu existam decat prin acest suflu care trece de la unul la celalat. El trebuie intretinut. Altfel e ca si cand ne-am omori prietenii.

In concluzie, ma bucur ca acea carte e la cineva care o tine pe noptiera si o deschide zilnic. Ma bucur ca am putut sa-i dau un prieten unui prieten. In felul acesta am viat doi prieteni. Asa ced.

Advertisements

3 Comments (+add yours?)

  1. Romeo
    Nov 29, 2011 @ 15:13:58

    Eu mai îmi dau duşmani la prieteni, aşa am ‘viat trei prieteni!

    Reply

  2. Romeo
    Nov 29, 2011 @ 16:31:53

    Pai ţi-am dat ţie un duşman şi mi-am făcut doi…

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: