Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!


N-am idee de ce astazi, Radu Gyr. Nu e ziua lui, nu se comemoreaza nimic si totusi numele lui imi pulseaza in urechi. Radu Gyr. Radu Gyr.De fapt nu-l chema Radu Gyr, dar ce mai conteaza cum il chema…De fapt ce mai conteaza din existenta lui…Conteaza oare ca a fost legionar sau ca in timp ce era directorul Directiei generale a teatrelor s-a infiintat sub obladuirea lui Teatrul Evreiesc, Baraseum, singurul din Europa acelor ani (deschis la 1 martie 1941). Ce paradox, nu-i asa? Singurul teatru evreiesc din Europa infiintat in capitala unei tari sustinatoare pe fata a fascismului…

Conteaza oare ca a fost condamnat la moarte de regimul comunist pentru o poezie?  Adica pentru asta :


Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Conteaza oare ca cei care au patimit alaturi de el in celulele comuniste sustineau ca a fost cel care le-a dat viata si i-a facut sa mai vrea sa mai respire o data si inca o data in conditiile in care totul in jur te indemna sa cedezi….

„În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Atanasie Berzescu)

Conteaza ca dupa ani si ani de suferinta, in regimul comunist nimeni nu l-a inclus in niciun volum de poezie, cu exceptia domnului Nicolae Manolescu care l-a inclus in 1968 intr-o antologie de poezie romaneasca…

Conteaza ca la moartea lui in 1975  singurul literat aflat la capataiul sau si care a recitat din poeziile lui a fost Romulus Vulpescu?

Sau poate ca ceea ce conteaza e ce spune Radu Gyr in fata judecatorilor sai

” Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea.”

Dar ce conteaza cel mai mult e sa nu-i uitam pe acest oameni. Sa nu-i inchidem sub lespedea cuvantului “legionar” sa nu-i reducem la tacerea unei vorbe goale, pe cei ca el, care au vorbit atunci in numele unei generatii care invata sa taca si care a tacut mai bine de 50 de ani. Poate ca au gresit in viata lor. Poate ca au luat decizii omenesti si noi am fi asteptat de la ei unele dumnezeisti. Poate ca e usor sa stai in fotoliul tapitat, decorat cu flori sa te uiti la LCD si sa spui atunci cand te intreaba fiul tau cine a fost Radu Gyr : “un legionar”. Dar poate ca ar trebui sa-ti aduci aminte un cuvant mult mai vechi. Un cuvant mai sincer. Un cuvant mai aproape de adevar si sa spui “un poet”.  Macra pentru ca in ordinea cronologica, Radu gyr a fost inainte de toate, un poet…

Eu cred ca avem nevoie sa-i recuperam pe toti cei pe care i-am ingropat sub etichete, sa-i scoatem la lumina si sa-i ascultam cu urechea curata si inima deschisa pentru prima oara. 

Daca poezia lui nu ar fi avut valoare decat in acel context al acelor vremuri tulburi, ar fi fost propaganda, dar atunci cand citesti :
“Nu pentru mania scrasnita-n masele

ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele

Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane!”

…e limpede ca Ion si Gheorge s-au ridicat cu poezia si nu cu pumnul.

Si poate ca e un talc aici. Poate daca ne-am asculta mai indelung poetii, daca am pune urechea la inima lor am ajunge sa pricepem cate ceva si despre noi, popor plin de controverse si de tensiuni ancestrale. Dar noi din pacate, punem urechea la tv iar inima habar n-avem pe unde ne-am pus-o. De mult n-am mai avut nevoie de ea…

 

 

 

 

Advertisements

3 Comments (+add yours?)

  1. Vania
    Jul 23, 2011 @ 09:52:14

    Lecturat azi, poemul pare a avea extrem de puţini adresanţi…

    Personal, cred că românii-s iremediabil pierduţi, deşi m-ar bucura să mă înşel.

    Reply

  2. Trackback: Bianca C. Dan – Transplant de iubire « Ioan Usca
  3. Trackback: Magie într-un pahar cu apă « Ioan Usca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: