ingamfa-m-as si n-am cui


Scriitorul ar trebui sa fie prin definitie un om modest. Munca lui e intotdeauna la baza. Cititorii sunt mai puternici decat el. Critica la fel. Prietenii, rudele, doamna taxatoare, toata lumea are putere asupra a ceea ce a scris. Sa scrii inseamna sa fii in coada lantului trofic, nu in varful ei. Si cu toate acestea scriitorii se incapataneaza sa se comporte ca niste zei. Nu conteaza ca isi petrec viata singuri in fata unor tase, in valatuci de idei, mai bune, mai proaste. Nu conteaza ca oricine pune mana pe-un text de-al lor poate spune e bun, e prost, imi place, nu-mi place, arunca-l odata sa nu-l mai vada cineva ca te faci de ras. Aberez , evident!

Scriitorii umbla cu nasul pe sus si se simt importanti. De ce oare? Ce din ceea ce fac ei le da dreptul sa fie asa? Poate faptul ca atunci cand moare un Fanus Neagu te gandesti imediat la acele multe carti pe care nu a apucat sa le scrie….Poate ca simti ca-n ochii lor lumea are mai mult sens decat in ai tai. Poate ca ei stiu sa minta si asemenea lui Peer Gynt ne fac vietile-iernile de taiatori de copaci mai placute. Cert este ca scriitorii ar trebui sa fie niste oameni modesti. Dar vorba unuia dintre ei, de fapt a unui poet ca sa fiu mai exacta:”totul ar fi trebuit sa fie sfere, dar n-a fost, n-a fost asa”.

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Trackback: Impresii dintre cărți | Ada Pavel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: