Scara rulanta nu duce la cer


Nu prea mai am timp de blog. Adevarul e ca nici nu prea am mare lucru de spus. Nu simt ca extrag un sens major din fiecare zi, sens pe care ar trebui sa-l impartasesc restului lumii. Iar sa scriu despre carti, n-am stare. Prefer sa citesc in putinul timp liber pe care-l mai am. Oricum nu am de gand sa abandonez blogul dar nici sa ma fortez sa scriu ceva doar de dragul de a scrie. Probabil ca voi scrie mai des despre lucrurile care ma intereseaza cu adevarat acum, ceea ce va echivala cu uciderea blogului cu sadism.

Acum de exemplu citesc Scara a lui Ioan Scararul….Carte stranie, care ia si diseca toate viciile si tarele omului si iti spune cum trebuie sa le dai la cap ca sa urci treapata cu treapa catre Dumnezeu.

Intr-o lume obsedata de cure de slabire iata ca ne propune si Ioan Scararul una :gandul mortii. Sigur, noi traim intr-o lume in care facem tot ce putem sa scapam de acest gand. Cremele ne propun tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Faramciile ne imbie cu tot soiul de medicamente care ne suplinesc toate defectiunile tehnice. Doctorii ne invita sa ne facem reviziile tehnice anuale ca fiind garantia succesului. Si in caz ca toate acestea dau gres, nu-i nicio problema, avem asigurarile de viata, care ne garanteaza ca pe copiii nostri nu-i va arde foarte tare la buzunar inmormantarea noastra.

Si cu toate aceste eforturi, cu toata aceasta vanzoleala de colo colo in incercarea de a scapa de ceasul cu bomba care ticaie in noi, ca ticaie!, vrem nu vrem, vine Ioan Scararul si ne spune ca cel mai mare bine pe care ni-l putem face in viata asta este sa ne gandim la moarte si la infricosata judecata. Banuiesc ca sunteti de acord ca daca stai si gandesti adanc la acest subiect, iti piere pofta de mancare, deci slabesti….

Gandul mortii este infricosator doar daca te gandesti ca nu stii daca mai urmeaza ceva dupa el si daca ceea ce mai urmeaza este bine sau nu. Normal ca intr-o societate care se inchina corpului, siluetei, frumosului, gandul mortii e terifiant. Dar daca crezi ce spun Sfintii parinti, Sfintii si toti cei care au reusit sa traiasca mai presus de trup inca din viata aceasta , daca accepti ca partea buna abia dupa incepe, gandul mortii devine un fel de nuielusa pe care o manuiesti singur ca sa-ti dai cu ea peste mana, picioruse si alte parti anatomice dispuse sa actioneze stramb.

Toate ziarele, cartile, toate distractiile, toti oamenii pe care-i vedem si alaturi de care stam la taclale voioase sau nu, sunt tot atatea distrageri de la ticaitul bombei. Sa te bucuri de viata nu inseamna sa bagi capul in nisip si sa sa te minti ca vei trai vesnic ci sa stii ca toate acestea se vor termina. Dar viata, nu. Si sa incerci sa scoti tot ce poti tu mai bun din timpul care ti-a fost dat. Asta nu inseamna ca sa maninci ca un porc, sa bei ca un guster, sa iti satisfaci poftele ca iepurele. Ca pina la urma poti face un idol din chiar trupul tau. Si de fapt chiar asta si facem cu toata aceasta obsesie a frumosului, a tineretii fara batranete si a imbuibarii fara masura ….Ajungem sa ne slujim corpul in loc sa ne slujeasca el pe noi.

Marturisesc ca nu dorm cu un craniu pe noptiera doar ca sa ma acomodez cu ideea, mai am inca mult pina cand sa fiu complet acomodata cu acest subiect  dar am ajuns cu timpul si cu multe eforturi sa simt altceva fata de el. Altceva greu inca de pus in cuvinte….

Apropo de Scara. Paisie spunea ca la cer nu urci niciodata cu liftul. Sau cu scara rulanta…

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Trackback: Ultimul Mitropolit – 17 « Ioan Usca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: