finaluri shakespeariene


Apropo de finaluri. De an, de relatii, de tot soiul.

Shakespeare are dreptate.

La el, caracterul unui personaj, sensul vietii lui e dat de felul cum moare. Sunt persoaneje care incep prin a fi mici dar mor cu deminitate. Cum e Richard al II lea care desi e rege uns la inceputul piesei e de fapt un pierde vara autentic, petrecaret si iresponsabil. Apoi creste si creste pina cand ajunge sa fie un rege adevarat, adica intelege ce e un rege si ce trebuie sa faca el. Evolutia lui insa nu e vazuta de ceilalti, ceilalti nu tin pasul cu transformarea lui. Ei omoara un rege bun pentru ca nu au asistat la nasteerea lui. Cand vine vorba de oameni transformarile sunt non stop. Nu poti trage concluzii si pune etichete. Exista o curgere, totul se schimba, totul se transforma. Ceea ce ieri era valabil azi nu mai e iar maine o iei de la capat. Noi ar trebui sa ne amusinam reciproc non stop, sa fim vii, sa ne raportam la ce suntem nu la ce stim unii despre altii de ieri, alaltaieri sau rasalaltaieri…Paradoxal sau nu, exact cand Richard al II lea e mai rege,  atunci e omorat fiindca nu a fost un rege bun. Cand Bolingbroke isi incepe ofensiva el e motivat sa vrea sa-l dea jos pe Richard cand insa ajunge sa o faca, comite de fapt o nedreptate. Nu doar divina, fiindca il omoara pe unusl Domnului ci si omeneasca fiindca distruge un om bun, un om cu constiinta activa, fereventa, un om care traieste din intrebari si nu din raspunsuri prefabricate. In intervalul dintre momentul in care Boligbroke pusese la cale planul si momentul in care poate fi aplicat, in acel interval si datorita conjuncturilor, Ricghard al II lea facuse saltul cunatic. Dintr-un om de nimic devenise rege.  Asa ca Richard al II lea  moare ca un rege. 

Eu m-am convins ca Will, oricine ar fi fost el, are dreptate. Vrei sa stii cum e un om. Astepata pina dispar interesele, conveninentele sociale, conjuncturile, asteapta sa ajungi in punctul acela in care nu mai ai nimic sa-i oferi sau nu mai vrei sau nu mai poti si abia atunci afli cum e omul cu adevarat. Si aici nu ma refer musai la relatii romantice. Cu toate ca si acolo se potriveste mai bine decat nuca-n perecete filozofia asta. Dar acum ma refer la relatii sociale. Oameni care au fost draguti cu tine, care ti-au vorbit frumos, care s-au interesat de tine si de viata ta devin invizibili atunci cand iese din ecuatie interesul de moment. Pina la un punct e normal asa. Doar pina la un punct.

In fine , nu mai bat apa-n piua ca e inghetata si efortul e prea mare. Astea sunt meditatiile mele la inca un final shakespearian din viata mea.

PS Nu sunt trista, doar meditativa.

Advertisements

8 Comments (+add yours?)

  1. Vania
    Dec 20, 2010 @ 17:40:07

    E mai comod să pui etichete şi, ulterior, să te ţii de ele.

    Reply

  2. anamaria
    Dec 21, 2010 @ 11:06:49

    Din păcate, descopăr din ce în ce mai des că suntem o societate de ipocriţi. Îi înfierăm pe ceilalţi pentru aşa-zise defecte ce nouă ni se par foarte grave, defecte despre care noi, în intimitatea noastră, ştim că le posedăm. Punem etichete unor oameni fără să-i cunoaştem şi îi judecăm numai de dragul de a-i judeca, de a ieşi şi noi în evidenţă cu ceva. Mi-ai atins inima cu această postare şi acum răbufnesc la tine pe blog:).
    Am întâlnit şi eu oameni care sunt drăguţi cu tine numai când au ceva de căpătat, am rude care apelează la mine numai dacă pot obţine ceva sau pentru un interes de moment, iar acel “ce faci?”, întrebare al cărei răspuns nu interesează pe nimeni mă zgârie pe creier.
    Am judecat şi eu, la rândul meu şi am etichetat, la vârsta la care îţi permiţi să pui etichete, în adolescenţă. După aceea, când am fost eu pusă la zid din nişte motive de-a dreptul puerile, mi-am dat seama cum este cu etichetatul ăsta. De atunci le iau apărarea tuturor oamenilor pe care nu-i cunosc, dar care sunt judecaţi greşit de alţii ce poate nu i-au întâlnit niciodată.
    Ivona dragă (ce nume frumos ai:)!), îţi doresc să nu mai ai parte vreodată de ipocriţi prin preajmă, ci numai de prieteni adevăraţi. Ei contează, restul… respiră degeaba.

    Reply

    • testoasadeserviciu
      Dec 21, 2010 @ 14:47:37

      Draga Anamaria, ma bucur ca ai scris ce aveai pe suflet. Cred ca fiecare dintre noi am trait sentimentul acesta. Nu stiu daca motivat sau nu.

      Reply

  3. Alin
    Dec 22, 2010 @ 21:07:08

    Salut!
    Numarul finalurilor este egal cu cel al inceputurilor, altfel nu se poate… Important e drumul.

    Reply

  4. Trackback: Metode specifice | Ioan Usca
  5. Trackback: Colecţionara de coşmaruri – 32 | Caius
  6. Trackback: România la majorat | Gabriela Savitsky
  7. Trackback: Mos Craciun revine « Cosmin Stefanescu's Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: