Gaudeamus si Louis Vuitton


Nu mai tin minte, prin 85/86 am venit la Bucuresti intr-o vara sa vad teatru. Urma sa dau examen la regie si am considerat ca e de bun simt sa-mi fac o infuzie cu teatru de calitate.  Parintii mei au considerat si ei ca merita efortul. Am vazut atunci niste spectacole memorabile. Richard al III-lea la Teatrul Mic cu Stefan Iordache in rolul principal, regia lui Silviu Purcarete (daca nu ma insel) Hamletul de la Bulandra cu Caramitru, Fratii Karamazov la Nottara in regia lui Dan Micu, in fine, multe spectacole puternice. Si traiam eu asa cu impresia ca actorii si regizorii mari sunt un fel de semizei care baga ambrozie si nectar pe o parte si cealalta genereaza imagini mirobolante care te urmaresc apoi, pe tine simplu si nating privitor, toata viata. Stateam in Bucuresti la matusa mea pe care o chema Ifigenia Tudorica, Si din cauza acestui nume popmpos toata lumea ii spunea Geta sau Doamna Tudorica. Si aceasta matusa a mea, Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul, pe linga faptul ca facea o mincare la care cred ca coborau si cerurile doar sa o adulmece, lucrase toata viata ei , de la 18 ani, in teatru. Fusese secretara lui Vraca, Eugen Lovinescu. Il cunocuse bine pe Calboreanu. Pe scurt, era harsita in lumea teatrului. Ei bine, fiind ea o femeie cu mult umor si cu un spirit fin de observatia, ca nu degeaba lucra in teatru, m-a luat intr-o seara deoparte si a incercat sa ma pregateasca. Sa imi povesteasca ca lumea artistica nu e asa cum cred eu, ca exista invidii, ca degeaba faci tu ceva bine ca nu e obligatoriu sa fii si recunoscut, ca de multe ori colegii iti spun ca binele e prost si prostul e bine numai ca sa te ameteasca etc etc  Concluzia Getei era ca trebuie sa ma concentrez intotdeauna numai pe scena si sa fiu imuna la culise, daca vreau sa rezist nervos. Aveam 16-17 ani si nu o prea credeam. Ma gandeam ca e doar acrita. Nu era deloc. Era doar un om care era implicat in procesul de creatie dar nu la nivel artistic ci administrativ, asa ca avea ocazia sa vada totul cu ochi limpede.

Ei bine, de atunci a trecut un sfert de secol si am avut ocazia sa probez spusele matusii mele. Mi-am adus aminte de acest lucru, fiindca Gaudeamusul sta sa inceapa…Cine crede ca in literatura sau teatru nu exista Louis Vuittoane si Hermesuri, se inseala. Esti mai cu mot daca faci parte dintr-o anumita gasca. Daca frecventezi anumiti oameni. Daca zambesti cui trebuie. Si aici sunt oameni care iti spun ca raul e bine si binele rau doar ca sa te ameteasca. Dar nici ca-mi pasa! Ma bucur ca ma vad cu cativa oameni care-mi plac, carora le zambesc nu fiindca trebuie ci fiindca-mi plac.  Se stiu ei care sunt nu-i mai strig aici…Imi voi clati ochiul cu aglomeratia de la anumite standuri si vantul prin salcii de la altele si voi incerca pe cat imi sta in pueri sa sustin noua mea carte”Negru de fum”. Care in ciuda numelui nu e o carte trista. Din contra.

Asa va si la Gaudeamus am de gand sa ma concentrez pe ce se intampla pe scena si nu in culise. Fiindca nu stiu daca stiati, dar culisele sunt o scena in aspiratie. Dar asa trebuie sa ramana, in aspiratie. Deci sa nu le permitem culiselor sa devina scena si scenei sa devina culise.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: