Carte de bucate. Carte de pacate


Doua categorii de carti prind avant. Cartile de bucate si cartile scrise de oameni grasi (era sa zic grasane dar o voce mica mi-a soptit ca nu-i frumos) care au slabit. Deci pe de-o parte, ne preocupam de mancare. ce sa mincam, cum sa mincam, cand sa mincam, cum sa stam cand mincam, cate calorii insumeaza mancarea, cine altcineva a mai mincat-o, cu ce ocazii si asa mai departe, iar pe de alta parte avem multe carti de slabit. Mincare-slabit. Mincare-netinere in forma. Mincare-fitness…Nu avem oare aici doua talgere ale balanei? Poate ca daca ne-am gandi mai putin la mincare, fie ea si sanatoasa, am vorbi mai putin de mincare, fie ea si sanatoasa, am argumenta mai putin despre mincare, fie ea si sanatoasa, am minca mai putina mincare fie ea si sanatoasa si ne-am ingrasa mai putin, deci nu ar mai trebui sa cumparam carti despre slabit. Pe care apropo, daca le citesti in timp ce maninci o inghetata, fie ea si cu putine calorii, nu prea te ajuta. Cred ca animalele( ma refer la cele din libertate nu la animalele de casa pe care tot noi le indopam)se gandesc mai putin la mincare, ele lasa clopotelul foamei sa sune si cand suna, asta e. Trebuie oprit.

Nu imi pot imagina doi lei stand de vorba

-Mama, ce buna e gazela asta…ce carne frageda…ce aroma …hai sa ne trimitem leoaicele s-o vaneze…

-Da si dupa ce-o halim, facem un jogging de doua ore  doar asa…ca sa ne mentinem in forma…si sa scapam de mustrarile de constiinta…

Da, stiu, poate suna prost, a stand-up romanesc cu gluma la vedere, expusa indecent ca o curva ieftina dar intelegti voi ideea. Cred ca e una, pe undeva 🙂

Da, ne gandim mult la mincare, din cauza asta mincam mult si apoi ne apuca mustrarile de constiinta…Alta tampenie din cauza careia suspectez ca ne ingrasam. Negativitatea si depresia care ne cuprind dupa o masa buna…Ai mincat prea mult, asta e!, nu-i nimic. Data viitoare vei minca mai putin…In loc de asta, problematizam, povestim prietenelor despre ce am mincat, citim pe net despre ce am mincat, calculam calorii…si-n final, deznadajduite mai mincam o inghetata in plus.

De unde toata aceasta preocupare permanenta pentru mincare? Siturile despre  mincare infloresc ca ciupercile dupa ploaie. De unde nebunia asta legata de mincare? Urmata de cealalta nebunie, cu sala, sportul slabitul…

Imi aduc aminte ca prin 2008 in noiembrie bestseller la Diverta era o carte scrisa de o duduie a carei “cea mai mare realizare in viata” era ca slabise. Cartea ne promitea ca putem minca cat vrem si vom continua sa slabim. Titlu de altminteri luat cu doua maini foste grasute dupa un titlu de afara.  Iata deci visul nostru. Sa mincam si sa slabim in acelasi timp.

Nu ne procupam prea mult de mincare ? Si mai ales, nu inghitim prea multe teorii pe nemestecate? Si nu ne indopam cu tot felul de “vedete” care ne ofera formula unei lipse a mintii  intr-un corp sanatos?

Acum ma scuzati, ma duc sa halesc!

Advertisements

3 Comments (+add yours?)

  1. Iulian
    Aug 07, 2010 @ 08:54:24

    Da! Sa ai pofta! Eu am incetat cu ceva timp in urma sa ma mai gandesc ca a manca dauneaza imaginii. Evident ca a daunat. Dar nu am mai vrut si am reusit sa nu ma abtin de la ceea ce-mi place, si anume sa mananc bun. Acum trebuie doar sa ma feresc de ceea ce intr-adevar dauneaza. Excesul. Pe care inca nu-l controlez. Deci in cel mai rau caz voi avea parte de alte mahmureli, idigestii si altele de genul.

    Reply

    • ivona codruta georgescu
      Aug 07, 2010 @ 09:05:30

      Iulian, ideea are ca daca ne-am gandi mai putin la mincare, am si minca mai putin 🙂 Excesele de mincat vin din excesele de gandit la mincare, dupa parerea mea. De aceea cand esti indragostit slabesti, fiindca ti-e mintea ocupata cu totul altceva si practic nici nu te mai gandesti la mincare. Deci recomand cura de slabit pe baza de “indragostit”.

      Reply

  2. cristiangheorghe
    Aug 07, 2010 @ 12:01:56

    iubim ca să slăbim sau slăbim ca să iubim? Doi hotdog, vă rog…

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: