Destertul Tatarilor-Dino Buzzati, cartea no 10


Stiti senzatia aceea ca astepti ca viata ta sa inceapa? Ca marele, unicul, fericitul importantul, eveniment al vietii tale este dupa colt si urmeaza sa dai nas in nas cu el imediat. Doar ca acel colt se muta dupa altul. Si dupa altul. Si marele, unicul, fericitul, importantul eveniment al vietii tale este mereu amanat cu inca o ora, o zi, un an. La inceput il astepti cu fervoare, il intuiesti, il amusinezi. Gesturile sunt vii, rapide, pline de speranta. Apoi le facidoar  dintr-un automatism, ca de Revelion cand iti bagi banii pe unde apuci ca sa te prinda Anul Nou cu bani la tine cu toate ca i-ai bagat si anul trecut si acum doi ani, dar bogatia tot nu te-a nimerit.  Apoi e un moment de revolta, cand te certi cu Cel de Sus, ca te-a fraierit si te-a dus cu zaharelul. Si apoi se asterne blinda resemnare. Resemnare in cazurile nefericite si acceptare in restul.

Eroul lui Dino Buzzati, Giovani Drogo e un ofiter de cariera. Uniforma ii vine manusa. Gestul militar e potrivit cu verticalitatea lui de om de cuvant. A absolvit cu brio academia militara si este nerabdator sa-si inceapa aventura vietii. Prima misiune, de patru ani, sa apere fortareata Bastiani.  Teoretic, fortareata Bastiani vegheaza asupra unui desert din zarea caruia ar putea oricand ataca tatarii. Ar putea. Dar nu ataca. Nu se intampla nimc. Niciodata. Cel mai mare eveniment este cand se misca nisipul purtat de vant. Drogo crede ca aceasta fortareata este un avanpost al unei vieti militare pline de succes. Se viseaza la oras, incununat de succes. Patru ani devin patruzeci. Drogo prinde o sansa sa plece dupa noua luni dar ceva il face sa ramana. Exact ideea ca aici , la Bastiana, s-ar putea petrece ceva, ca e linistea dinaintea furtunii. Dar furtuna…nu mai apare si e linistea dinaintea linistii. Muzica, orasul, dansul, cariera, femeile frumoase se estompeaza ca la o lunecare din real in vis. Drogo rateaza unica portita de a transforma provizoriul in definitiv.

Tatarii pot lovi in orice clipa.

Dar nu o fac.

La un moment dat, te intrebi daca exista tatarii sau sunt doar o nascocire care sa dea sens bastionului. Povestea lui Dino Buzzati aminteste de strigatul disperat “la Moscova! la Moscova!” prin care cele trei surori cehoviene defineau locul in care viata lor va incepe sa le traiasca.

In fiecare dintre noi e un Drogo. Care moare asteptind sa fiinteze. De ce sa-i dam curs? De ce sa speram ca undeva, in afara noastra este o existenta perfecta care ne asteapta sa o accesam cand poate ca noi deja suntem confortabil asezati in cea mai buna dintre existentele noastre posibile…

PS Am pus o coperta de la o editie italiana. Exemlplarul meu nu mai stiu la ce editura era scos, Univers, cred, a trecut ceva timp de atunci…  e una din acele putine carti pe care le-am imprumutat. Nu stiu cui.

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Zorin Diaconescu
    May 20, 2010 @ 03:01:26

    e una din cărţile care m-a marcat; am învăţat din ea să fac deosebirea dintre profunzime şi superifcialitate

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: