off the record 3


Nu-mi place sa citesc carti imprumutate. Nici de la biblioteca. Nici de la prieteni. Si nici nu imi place sa imprumt carti. Intre a da o carte imprumut cuiva si a i-o face cadou, prefer varianta doi.  Pe cei care iau carti cu imprumut dar uita sa le mai dea inapoi i-as trimite pe o insula pustie.  Si dupa ce trece o eternitate de cand ai imprumutat cartea si-l suni spune”nu, nu mi-ai dat-o” sau “ti-am inapoiat-o si ai uitat tu”….Asa am pierdut Pantaleon si vizitatoarele, a lui Llosa carte despre care voi scrie in curand.

Cred ca sunt asemnea unui vantor care-si pune la gat coltii vietatilor ucise. Imi place in egala masura sa citesc cartile si sa le posed. Si in timp ce le citesc si dupa. Poate e o aiureala…nu stiu. Cand sunt stresata, la servici, sau cand se urla in jur am imaginea patului meu confortabil, a veiozei aprinse care imbaiaza cald camera, cartea pe pat cu ochelarii deasupra si imediat ma calmez. Asta e imaginea mea de linistire. Nu cascada, nu lacul, nu marea, nu muntele. Cartea deschisa pe pat cu ochelarii mei calarind-o, un grup care ma asteapta pe mine sa-l animez.

Poate treaba asta cu posedatul cartilor o spune ceva despre mine, ceva freudian, poate e de vina mama ca nu m-a alaptat destul…sau prea mult!  Habar n-am. Cert este ca atunci cand deschid pentru prima data o carte noua,  si-i simt mirosul, ma distilez instantaneu. Ramane din mine doar exact acea parte care e bucurie pura.

 Imi place sa scriu diverse lucruri pe ele, sa le marchez cum ar veni. Iarsi o trimitere catre animalic. Imi place sa devina ale mele. Nu suport petele de cafea sau grasime, in schimb imi place sa scriu pe margini, sa notez pe ele numere de telefon, adrese, aiureli care-mi trec prin cap in timp ce citesc. De cele mai multe ori in felul acesta relationez o anumita carte de un anumit moment. Si e suficinet sa o deschid ca sa-mi amintesc imediat unde eram, cu cine, ce stare de spirit aveam…Am carti adnotate la maternitate, (ceva referitor la alimentatia nou-nascutului pe un cehov)  la examene,  de cand erau copiii mici si stateam plantata in parc. O mizgalitura pe marginea cartii e ca un cod care-mi reda totul. E ca-n bancul acela cu politistii care-si spun doar numere si rad…Am senzatia ca in felul acesta ele raman vii, si intra cu adevarat in circuitul clipelor mele.

Cel mai mult si mai mult ma bucura cartile care m-asteapta. Sunt din ce in ce mai multe. Stiu ca va veni si timpul lor. Care va fi si timpul meu.

Advertisements

7 Comments (+add yours?)

  1. Vania
    May 16, 2010 @ 18:30:51

    Eu mă lupt cu alt gen de carte: “Hoţii de timp”. E aproape gata, dar n-a mers uşor… Are literă de 10, cotorul strâns, paginaţie… hm! Merită o ediţie mai bună!
    Nasol de Dada, fără cer înstelat deasupra lui!

    Reply

    • testoasadeserviciu
      May 16, 2010 @ 19:15:29

      Vania, imi pare rau…Si mama s-a plins de litera mica…sper sa merite chinuiala 🙂 Cred ca sunt considerentele economice cele care dicteaza, in ultimul timp. Din pacate. Dar eu sunt o optimista fara speranta, asa ca …

      Reply

  2. simona
    May 16, 2010 @ 20:07:26

    Pai, da, dar ce faci, ca sint enorm de multe carti si nu poti sa le citesti pe toate… Daca citesti sa spunem doar 5 pe luna, sa zicem 5, in zece luni sint 50 si tot asa. Inseamna sa-ti transformi casa in depozit de carti. Eu de exemplu am in casa mobilat minimalist. Plus ca am astm si tot ce aduna praful zboara.

    Apoi, nu am rabdare pentru toate cartile. Daca nu ma convinge in primele 50 de pagini inchid fara sa dau dintr-o geana si trec la urmatoarea indiferent cum il cheama pe autor si ce premii a cistigat…

    Reply

  3. Oana
    May 16, 2010 @ 20:37:33

    Te inteleg perfect, asa sunt si eu.

    Reply

  4. testoasadeserviciu
    May 16, 2010 @ 21:24:15

    Simona, chiar nu ma iau la carti dupa premii…de fapt in general, nu ma iau dupa premii. Cartile si oamenii, imi plac sau nu. Si sigur, niciodata nu voi ajunge sa citesc toate cartile din lume. Nici macar toate cartile pe care mi-am propus sa le citesc. Dar ma bucur sa stiu ca exista…
    Oana, noi doua trebuie sa facem un club. Sau un duet 🙂 Oricum, sa facem ceva!

    Reply

  5. Zorin Diaconescu
    May 17, 2010 @ 04:17:03

    cultul pentru cartea e un semn bun – iată o persoană care crede în ceva – mie teamă doar de oamenii care nu cred în nimic şi de aceea nici nu cred nimic…

    Reply

    • testoasadeserviciu
      May 17, 2010 @ 05:52:42

      Zorin, nu am chiar un cult pentru carte, ca obiect, ca doar am marturisit ca scriu pe ele :)…cunosc persoane care pun coperte de plastic cartilor in timp ce le citesc, sau care le tin in pungi de plastic cand le iau cu ele…eu nu am atat grija…un cult presupune si un ritual de inaltare 🙂 iare ue nu am unul…Am un cult pentru oamneii care au scris acele carti, asta da…am fost andra si impresionata ca a venit Salman Rushdie la noi.

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: